Nostalgicii care plâng după vremurile când statul avea grijă de cetățean și-i asigura până și un an și ceva de armată își aduc aminte – de fapt ar trebui să-și aducă aminte, că nostalgia e boală grea și ciudată, omul își amintește doar ceea ce n-ar trebui și a uitat tocmai ce trebuia să țină minte – de o vorbă de duh din dotarea gradaților. Nu contează cât ești de prost de felul tău dacă atunci când e cazul ești deștept cinci minute. Sau trei minute; depinde de capacitatea filozofică a emitentului. Nu contau dezastrul și lipsurile dacă atunci când veneau șefii în inspecție aparența era de ordine și competență situația era salvată și, dacă ăia mari erau în toane bune, mai făceai rost și de laude. Cinci minute de inteligență, de implicare și în rest puteai să fii cât de prost te simțeai în stare. Filozofia asta era valabilă și în civilie, mai ales când era vorba de cel mai iubit fiu al poporului. Când venea Ceaușescu în vizită de lucru totul trebuia să arate impecabil. Până și porcii din fermele vizitate de strateg erau spălați să nu cumva să prezinte cea mai mică pată de jeg. Cinci minute de inteligență și implicare și toată lumea era mulțumită. Ceaușescu că a văzut ce a dorit să vadă, șefii și șefuleții tocmai pentru că Geniul Carpaților n-a văzut ce trebuia să vadă și, într-un final, toată lumea era mulțumită, mai puțin pălmașii care trebuiau să facă toată treaba și la final, în loc de mulțumiri, erau recompensați cu filozofia celor cinci minute de deșteptăciune.
Atunci când cu învălmășeala din Decembrie noii conducători ne-au promis că gata, s-a terminat cu activitățile de fațadă și totul va fi transparent de nu se mai poate. S-a terminat cu raportările umflate, cu spoiala pentru zilele de sărbătoare și vizitele de lucru. Totul va fi cinstit, la vedere… Cât de naivi am putut fi să credem tâmpeniile respective? Suficient cât să-l votăm pe Iliescu „cu neamul” așa cum sugera un slogan al epocii. „Ca să crape de necaz Rațiu și Câmpeanu” – explicația filozofică oferită de poporul școlit corespunzător.
Ne-au mințit cu nerușinare. La trei decenii și mai bine de la pretinsa revoluție, regula celor cinci minute e mai aplicată mai ceva ca pe vremea lui Ceașcă. E știut că înainte de sărbători circulația din oraș devine un calvar. Un calvar mai zdravăn decât de obicei, am putea spune… Mașini multe, șoferi nervoși și impertinenți. Străzile sunt prea înguste pentru a face față traficului, cât despre locurile de parcare ce să mai vorbim? Ei bine, când credeți că au fost scoși muncitorii la făcut marcaje? Taman în săptămâna de dinaintea Paștelui… Așa, să vadă tot trăitorul în reședința de județ plus cel venit la oraș cu treburi cât de implicați sunt aleșii în rezolvarea problemelor municipiului.
Spoială, nimic altceva. Marcajele rutiere trebuiau refăcute de multă vreme; despre asfaltul pe care sunt așternute ce să mai spun? Nu există în tot orașul stradă pe care să se poată circula în condiții omenești. Gropi, guri de canalizare și marcaje inexistente. Bine, asta cu marcajele se rezolvă zilele acestea, când a ieșit atâta popor pe stradă, dar nu să protesteze, ci să vadă că se lucrează. Se mai pun ceva borduri și pavele pe trotuarele pe care se pun de obicei, astfel încât pietonii să fie nevoiți să coboare în stradă, printre mașini, dar altfel cum să vadă implicare aleșilor?
Treaba asta cu spoiala nu e nouă; s-a întâmplat și anul trecut, așa cum s-a întâmplat și în alți ani. Cinci minute de deșteptăciune și implicare? Mai degrabă ani întregi de bătaie de joc, de dispreț la adresa celor care plătesc impozite și taxe. E nevoie de marcaje rutiere, desigur, dar mai întâi avem nevoie de asfalt. Și marcajele puteau fi făcute ceva mai devreme, dacă nu noaptea. Dar munca de noapte presupune costuri suplimentare cu pălmașii, bani pe care autoritățile preferă să-i bage în năimiți speciali. Ca la noi la nimeni… Cea mai mare parte a bugetului se duce pe plata salariilor și consultanță, astfel încât pentru dezvoltare rămân firmituri de firmituri. Prin urmare, în loc de asfalt, primim doar vopsea. Praf în ochi! Dar trebuie să vedem când se întâmplă, altfel cum am ști că aleșii lucrează pentru noi?
