Prefectul județului, Sorin Cornilă, a precizat în această seară că va solicita o analiză asupra fenomenului „valutiștilor” din Piața centrală și s-a declarat și el nemulțumit de „ceea ce se întâmplă în Piața centrală”. „Am cunoștință de problemele care sunt în Piața centrală, iar pe partea de organizare am foarte multe nemulțumiri. Referitor la acțiunile pe care le-au avut acolo structurile de siguranță și de ordine publică, știu că au fost o serie de rezultate care au mediatizate. Acum, au o serie de acțiuni organizate la nivel național, însă, după ce își vor termina activitățile pe care și le-au propus în perioada asta, voi face o analiză și vom vedea ulterior ce măsuri putem lua”, a spus prefectul județului, Sorin Cornilă. Totodată, prefectul a precizat că aspectele relatate de botoșănean și care au stat la baza articolului „Polițistu’ și valutistu’ …” publicat astăzi pe site-ul cotidianului „Monitorul de Botoșani”, vor fi tratate ca și o sesizare și prin urmare va dispune o verificare. „Ei (n.r. – polițiștii) funcționează pe legislația lor și pe metodologia lor de lucru. Eu sunt convins că există toată deschiderea, dar fenomenul de care ați pomenit urmează să fie analizat”, a completat prefectul județului.
Totul a pornit după ce un localnic a trimis o sesizare pe adresa redacției cotidianului „Monitorul de Botoșani” monitorul@monitorulbt.ro relatând că așa-zișii „valutiști” nu au fost verificați de polițiștii în timpul controalelor derulate în Piața centrală. „Prezenți în Piața Mare a municipiului Botoșani, polițiștii dau avertismente micilor producători și se fac că nu-i văd pe valutiștii care nici măcar nu s-au sinchisit să plece pe timpul <<controlului>>”, a transmis botoșăneanul, care a atașat și o fotografie care confirmă cele menționate de el. Reporterii „Monitorul” au solicitat un punct oficial de vedere din partea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) vizavi de aspectele sesizate de botoșănean. iar reprezentanții IPJ au precizat rezultatele acțiunilor derulate miercuri, pe 12 aprilie a.c., în Piața centrală a municipiului Botoșani, menționându-se că „acțiunile forțelor de ordine vizează toate faptele de natură penală sau contravențională, iar în momentul constatării acestora sunt dispuse măsurile prevăzute de lege pentru sancționarea persoanelor responsabile, sau pentru administrarea probatoriului care să conducă la tragerea la răspundere a acestora”. În schimb, nu s-a spus nimic dacă a fost sancționată și vreo persoană din rândul celor supranumiți generic „valutiști”, adică din rândul celor care stau zilnic în Piața centrală și obișnuiesc să desfășoare schimburi valutare, achiziții de cupoane de tot felul, ori tranzacții cu bijuterii din aur sau alte metale prețioase.
De altfel, reacția botoșăneanul care a făcut sesizarea pe adresa de email a cotidianului „Monitorul” nu este singulară. De-a lungul timpului mai mulți localnici s-au arătat indignați că în timpul controalelor făcute de polițiști în Piața centrală așa-zișii „valutiști” sunt ocoliți de verificări, forțele de ordine făcându-se că nu-i observă. Asta deși activitatea și prezența „valutiștilor” în Piața centrală este de notorietate publică. Mai toți cei care s-au perindat pe la conducerea IPJ au recunoscut că activitatea „valutiștilor” este de natură ilicită, dar nimeni nu a reușit să reinstaureze ordinea în cea mai mare piață a orașului. Piață care s-a transformat încetul cu încetul ba în raiul hoților din buzunare, ba în terenul preferat al plasatorilor de țigări de contrabandă. Iar în funcție de sezon, tot aici se vând ilegal alcool nefiscalizat ori obiecte pirotehnice. În schimb, când este vorba de controale, primii verificați de autorități sunt comercianții de fructe sau legume, ori micii producători care încearcă să-și valorifice recoltele, nicidecum cei care derulează activități ilicite în văzul lumii.
Ultima acțiune care i-a vizat pe așa-zișii „valutiști” a avut loc în 2013. Atunci, polițiștii au organizat mai multe percheziții, care s-au soldat cu ridicarea mai multor sume de bani. Cu toate acestea, dosarele penale deschise atunci nu s-au finalizat cu trimiteri în judecată, în mai toate cazurile dispunându-se renunțarea la urmărirea penală. Cercetați pentru evaziune fiscală, spălare de bani și cămătărie, toți au scăpat basma curată. Ba mai mult, cei mai mulți și-au reluat activitățile cotidiene.
De fiecare dată când a fost atins acest subiect în discuții, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și cei ai Direcției Naționale Anticorupție au precizat că sumele vehiculate în schimburile ilegale de valută sunt de regulă „bani negri”, care fie sunt folosiți în activități infracționale și cumpărare de influență, fie sunt „spălați” mai apoi prin intermediul caselor de schimb valutar. De altfel, cu ocazia operațiunilor derulate în 2013, procurorii care au efectuat cercetările au aflat că unii dintre „valutiști” erau mână în mână cu un polițist, P.P., din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ (n.r. așa-numita Poliție Economică). Acesta obișnuia să-și „rotunjească” veniturile plasându-și economiile în schimburile ilegale de valută, iar când IPJ organiza acțiuni în Piața centrală, își anunța „colaboratorii” care dispăreau din zonă înainte de apariția polițiștilor. Doar că informațiile de atunci nu au fost exploatate de procurori, iar polițistul în cauză s-a pensionat.