O elevă care învaţă la un liceu din judeţul Botoşani a recurs, ieri, la un gest şocant chiar în incinta unităţii de învăţământ. Fata, în vârstă de 17 ani, este elevă în clasa a XI-a, la Liceul din Vorona. Colegii adolescentei spun că aceasta ar fi avut de curând o decepţie în dragoste, iar asta ar fi determinat-o să recurgă la încercarea de a-şi pune capăt zilelor.
În timpul unei pauze, fata a mers la toaletă, unde a înghiţit aproximativ 60 de pastile pentru inimă. O colegă a găsit-o şi a alertat cadrele didactice, care au sunat la 112, la şcoală ajungând în scurt timp o ambulanţă.
După ce i-au acordat primul ajutor, cadrele medicale au transportat-o pe adolescentă la Secţia de Pediatrie, după ce a primit tratamentul de specialitate fiind în afara oricărui pericol.
După ce se va externa, eleva va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică.
Se pare că adolescenta era în ultima perioadă tot mai abătută şi din cauza situaţiei din familie. Mama ei locuieşte într-un sat de lângă Vorona, iar tatăl, a cărui lipsă tânăra o simte, este plecat de ceva vreme peste hotare. Situaţia elevei era cunoscută de către profesori, aceasta beneficiind şi de consiliere de specialitate din partea conducerii unităţii de învăţământ, dar şi a consilierului şcolar.
Problemele familiale, cauză frecventă pentru gesturile extreme
Problemele familiale sunt tot mai des printre cauzele care se regăsesc în tentativele de suicid ale tinerilor din Botoşani. Tot în acest an, adusă în pragul unei căderi psihice din cauza certurilor dintre părinţi, o fetiţă de 13 ani, din Roşiori, a băut hipoclorit pentru a-şi pune capăt zilelor. Din fericire, bunica, la care aceasta se mutase tocmai din cauza divergenţelor dintre părinţi, a sunat la timp la 112, iar la faţa locului a ajuns o ambulanţă cu medic, care i-a acordat primul ajutor.
„Astfel de gesturi sunt un strigăt din partea copiilor în situaţii ca aceasta, în care părinţii sunt prea absorbiţi de propriile conflicte şi probleme şi nu îşi dau seama că între ei este un copil, pe care îl expun tuturor acestor ieşiri violente. Fetele sunt mai predispuse la astfel de gesturi”, a precizat un psiholog botoşănean.
Afirmaţia specialistului este confirmată şi de statistici, care arată că, în ultimii ani, zeci de copile au încercat să-şi pună capăt zilelor. Cel mai recent exemplu este al tinerei care a înghiţit un pumn de pastile din dorinţa de a se sinucide, după ce nu a mai rezistat să îşi vadă părinţii în stare de ebrietate în permanenţă şi certându-se.
Anul trecut, o adolescentă în vârstă de 16 ani s-a aruncat de la geamul apartamentului social în care fusese cazată de conducerea DGASPC, în timp ce în casă se afla un instructor de educaţie. Tânăra a supravieţuit impactului cu solul, dar a murit câteva ore mai târziu în Secţia de Pediatrie, nu înainte de a mărturisi că nu şi-a dorit să moară, ci să-şi aducă mama acasă.
– Tudor CHIRIAC