joi, aprilie 10, 2025
AcasăOpiniiCu fața spre viitor. Sau de ce nu mai funcționează „pe vremea...

Cu fața spre viitor. Sau de ce nu mai funcționează „pe vremea noastră” – Ciprian Mihali

Cea mai mare capcană în care cădem azi ca societate este să comparăm școala de azi cu școala de ieri. Cu orice școală de ieri, din anii 1980 sau 2000.

Păcăleala este cu atât mai mare cu cât simplul fapt de a fi trecut cu toții prin școli ne dă un fel de certificat de competență pentru participarea la dezbaterea publică privitoare la ce se întâmplă azi cu educația.

Astfel că pare a fi azi domeniul cu cei mai mulți „experți”, o expertiză născută spontan din frecventa și sterila formulă „pe vremea mea”.

De altfel, într-un plan mai general aș spune că „pe vremea mea” nu mai înseamnă aproape nimic astăzi. Nu pentru că nu am avea voie să ne raportăm la trecutul nostru; desigur, nu putem să nu facem asta, deoarece pentru mulți dintre noi acolo sunt copilăria și tinerețea noastre.

Materialul integral îl puteţi citi aici.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.3 ° C
3.8 °
3.3 °
91 %
8.5kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...