În ceas de mare sărbătoare, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a trimis o scrisoare pastorală.
În mesajul său acesta s-a adresat atât preoţilor, vieţuitorilor din mănăstiri, cât şi creştinilor obişnuiţi.
„Acum, în perioada Sfintelor Paşti, suntem chemaţi să conştientizăm că oricât de mare este iadul din lume şi din noi, ultimul cuvânt îl are, în viaţa noastră şi în viaţa lumii, Hristos cel Înviat: „«Să nu te temi ş…ţ, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc», zice Domnul” (…) «Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc»”.
Deschizându-ne mintea şi inima către lumina şi puterea izvorâte din Învierea Domnului Hristos, ne continuăm viaţa de familie, viaţa de mănăstire, fiecare cu îndatoririle sale. Luăm aminte cu responsabilitate şi atenţie la răul din noi şi din lume, dar nu ne lăsăm doborâţi de existenţa acestuia. Luptăm pentru a ne convinge că mai mare este Cel ce este cu noi – adică Dumnezeu – decât cei care sunt cu ei – adică duşmanii adevărului. Aici ne este nădejdea! Aceasta ne este scăparea! Din Dumnezeu primim puterea răbdării în necazuri, izvorul bucuriei şi al veşniciei.
Cu lumina primită din Lumina Învierii, mergem întru ale noastre, îmbrăţişăm pe toţi, mărturisind tuturor că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Sărbătoare sfântă! Lumina Învierii să ne cuprindă pe toţi! Tuturor, bucurie, pace şi binecuvântare!”, a transmis ÎPS Teofan.