S-a născut în București, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștilor. La cererea duhovnicului său, pe data de 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot și stareț timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a fost ales în anul 1850 în fruntea episcopiei Râmnicului. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Vâlcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1868.
Printre înfăptuirile sale de seamă se numără și Mănăstirea Frăsinei. Este locul în care nu au acces femeile. Potrivit Tradiției, Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o bornă: „Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor”. Aceasta bornă a fost scoasă în perioada comunistă, păstrându-se acum în mănăstire.
Sfântul Calinic a înființat o tipografie în anul 1861, la Râmnic. La această tipografie a tipărit cărţi de cult și multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880, tipărea așa de mult, încât mai târziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul „capitala tipografilor”. A fost îngropat, după dorința sa, la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe”.
Pentru curăția vieții sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca să fie trecut în rândul sfinților. Canonizarea a avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 și 23 octombrie 1955.
Săptămâna Patimilor – Marțea Mare
În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” şi cinci „nebune”, care se pregătesc pentru nuntă.
Menționam că la evrei exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era așteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospățul de nuntă.
Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanța pregătirii în vederea judecății de apoi. Părintele Petroniu Tănase mărturisește că întotdeauna diavolul ascunde păcatul sub chipul virtuții. „Adeseori forma, atât a virtuții, cât și a păcatului poate fi aceeași, pe când scopul le deosebește hotărât;
Din această pildă înțelegem că o simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a făcut pe acestea să nu poată fi alături de Hristos.
Întârzierea Mirelui reprezintă răbdarea imensă a lui Dumnezeu (unde ați văzut mire să întârzie la nunta lui), candelele sunt inimile, sufletele noastre, untdelemnul este mila, iar flacăra este iubirea. Iubirea nu poate exista fără faptele milei. Dureroasă însă este și atitudinea fecioarelor nebune și anume nepăsarea (s-au culcat deși știau ce trebuie să facă). Mirele întârzie tocmai pentru ele și astfel lumina lor s-a stins iar sentința este clară: „nu vă cunosc pe voi”.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune ca somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul nopții, „Iată, mirele vine”, reprezintă trâmbița arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemați la judecată.
Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunţi. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .
Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea şi voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.
-Preot Olivian SANDU
