Scandal între șefii județului din cauza modului de coordonare a intervențiilor în privința deszăpezirii drumurilor. Șefa Consiliului Județean (CJ) Doina Federovici îl acuză pe prefectul județului, Sorin Cornilă, că ar fi exclus-o de la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cu toate că deține funcția de vicepreședinte în această structură.
„Deși președintele Consiliului Județean Botoșani, care este vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu a fost convocat la niciuna dintre ultimele trei ședințe pentru stabilirea planului de intervenție, Consiliul Județean, prin instituțiile din subordine, a intervenit pentru rezolvarea situației de maximă urgență. Astfel, utilajele Direcției Județene de Drumuri și Poduri au acționat inclusiv pe drumurile naționale în zonele cele mai afectate de viscol, Vlădeni, precum și pe drumul Dorohoi – Darabani, pentru ca echipajele de urgență să poată ajunge la un caz medical foarte grav în Hudești.
În cursul zilei de astăzi, domnul vicepreședinte Dorin Birta și domnul director Cătălin Gheorghian au coordonat din teren acțiunile de deszăpezire, fiind prezenți în mai multe zone ale județului. Este regretabil că a trebuit să aflăm de la directorul INM București despre codul roșu din județ, că domnul prefect Sorin Cornilă „a ordonat” doar prezența anumitor persoane la ședințele CJSU, fără a convoca și reprezentanții Consiliului Județean, care au mai gestionat astfel de situații de criză și au experiența necesară de a lua cele mai bune soluții. Înțelegem că domnul Sorin Cornilă dorește să fie „vocea unică din județ”, dar în situațiile de criză trebuie să ne folosim de toate resursele, trebuie să facem front comun și să luăm deciziile optime pentru a nu lăsa oamenii să aștepte în troiene zeci de ore”, a spus Doina Federovici.
Prefectul respinge acuzațiile aduse
De partea cealaltă, prefectul județului, Sorin Cornilă, a respins acuzațiile că la mijloc ar fi fost interese politice, dar a recunoscut că ședințele CJSU au fost convocate în format redus din cauza nevoii de a se interveni cât mai repede cu putință.
„Este adevărat. Au fost trei ședințe ale CJSU, care au fost convocate în format restrâns. S-a votat pe grupul de WhatsApp activarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și apoi am rămas în acest format restrând întrucât trebuiau luate decizii cât mai repede. Într-o altă ordine de idei, de când am preluat funcția de prefect, doamna Federovici a fost la o singură ședință a CJSU. În rest, a fost domnul Birta, ori domnul Dăscălescu. Poate și de asta am uitat că face parte și dumneaei din acestă structură”, a spus prefectul Cornilă.
În schimb, spune prefectul Cornilă, la toate ședințele CJSU a fost invitat să participe directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani, care are în administrare drumurile județene și care a participat la luarea deciziilor. Totodată, susține prefectul județului, în coordonarea intervențiilor s-a ținut cont și de drumurile județene.
„În calitatea mea de președinte al CJSU m-am interesat și de starea drumurilor județene”
Doar că, întârzierea cu care s-a acționat pe drumurile județene s-a datorat în mare parte lipsei de utilaje. Astfel, contractul de deszăpezire al DJDP a expirat la finele lunii martie, iar prin urmare DJDP a trebuit să intervină cu utilajele proprii, la care s-au adăugat alte patru închiriate de la un fost prestator. Prin urmare, pe drumurile județene s-ar fi intervenit doar cu vreo șase-șapte utilaje.
„În calitatea mea de președinte al CJSU m-am interesat și de starea drumurilor județene. Vreau să vă spun că am vorbit personal cu aproape toți primarii din județ și le-am solicitat atât lor, cât și celor de la Inspectoratul pentru Situații de urgență și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență să sprijine DJDP și au făcut deszăpezirea pe drumurile județene cu utilajele lor. Deci ce s-a făcut pe drumurile județene, s-a făcut urmare a implicării și mobilizării primarilor din comune, dar și a demersurilor mele, care am insistat ca primarii să acorde sprijin cu mijloacele pe care le au ei la dispoziție. Deci doamna președinte trebuie să știe că eu nu fac ședințe pentru imagine, ci fac ceea ce trebuie făcut”, a mai spus prefectul Sorin Cornilă.
Autorități surprinse de natură
Cert este să dezlănțuirea naturii a surprins autoritățile fără utilaje pentru deszăpezire. Asta pentru că activitatea din sezonul de iarnă este asigurată prin intermediul unor prestatori, adică firme private, care au câștigat licitațiile și asigură intervențiile pe bază de contract. Contracte care au expirat la finele lunii martie. Așa se explică de ce deszăpezirea din județ din acest zile, în ciuda volumului mare de precipitații și a problemelor cauzate de viscol, s-a făcut în linii mari numai cu 25 de utilaje, majoritatea de la un prestator cu care Secția de Drumuri Naționale și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași au contract pentru deszăpezire. În rest, ce s-a mai văzut pe drumuri – tractoare și alte utilaje dotate cu lamă – acestea aparțin primăriilor și SVSU.
Din acest motiv, în cursul zilei de astăzi s-a solicitat sprijin din partea Departamentului pentru Situații de Urgență pentru trimiterea în județ a șase autofreze care să intervină pe drumurile înzăpezite. Din cele șase, ar urma să ajungă patru. Una, de la DRDP Iași a ajuns deja în județ și acționează pe drumul național 24C Santa Mare – Românești – Ștefănești – Manoleasa – Rădăuți Prut.