A funcţionat vreodată Poarta Focşanilor conform raţiunii de securitate atribuite, aceea de apărare împotriva Rusiei? Nu!
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
În perioada în care s-au plănuit fortificaţiile din sudul Moldovei, după 1882, totul a fost ţinut în mare secret. Parlamentarii votau bugetul, fără să ştie exact la ce se referă, nu a existat dezbatere, informare (ca în prezent, chestiunile militare erau informaţii clasificate), iar moldovenii au înţeles prea târziu care era miza şi impactul facilităţilor militare amplasate pe linia Focşani-Nămolosa-Galaţi. Kogălniceanu, unionistul exemplar, s-a opus abitir, considerând că un vot „pentru” finanţarea fortificaţiilor pe amplasamentul dorit de Bucureşti ar fi fost un „act de trădare” a idealurilor unirii. Fostul prim-ministru al lui Cuza încerca să urce linia defensivă spre Nord, astfel încât şi Moldova să fie întrucâtva protejată şi nu lăsată complet la dispoziţia trupelor invadatoare. Dar statutul de „teritoriu tampon” îi fusese deja atribuit de elita militară, preponderent munteană, inaugurându-se tradiţia şi şcoala de gândire în care s-au format ulterior generaţii de ofiţeri români. Astăzi, dacă îi întrebi, constaţi cu stupoare că îţi vor spune cam acelaşi lucru, direct sau pe ocolite: „Moldova nu poate fi apărată. Dacă priveşti harta, locul cel mai îngust unde poţi organiza apărarea împotriva unui atac dinspre Rusia rămâne Poarta Focşanilor”.
Materialul integral îl puteţi citi aici.