spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTCopaci plantați de jandarmi în Campania „173 de stejari pentru România”

Copaci plantați de jandarmi în Campania „173 de stejari pentru România”

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani s-a alăturat astăzi campaniei „173 de stejari pentru România”, proiect organizat de Jandarmeria Română în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva, cu ocazia aniversării a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Jandarmii botoșăneni au făcut echipă cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Trușești și au plantat arbori pe raza comunei Durnești, în pădurea Guranda, zonă în care în iarna lui 1933 a fost capturat ultimul haiduc din perioada interbelică, cunoscutul bandit Coroi.

În iarna anului 1933, jandarmii îi întind o cursă, organizând o ambuscadă la marginea pădurii Guranda, unde sunt uciși Mazăre și Căsăndrel, doi dintre membrii bandei sale.
Evadează și este prins din nou, un an mai târziu, în casa Ilenei lui Dodoi, amanta lui din Sulița. Se pare că aceasta l-a trădat. Are loc un schimb de focuri cu jandarmii. Se predă cu o singură condiție, să vină avocatul său Mărgineanu, lucru care se și întâmplă. La proces este apărat tot de acesta, nu este acuzat de omor și i se dau doar 6 ani. Salvarea lui au fost miile de martori veniți din toate colțurile Moldovei pentru a-l susține.
Nu se știe nimic sigur ce a făcut după ce a ieșit din închisoare. Se zvonește că a fost făcut ofițer de securitate de către comuniști și a ajuns general, comandând școala de ofițeri de la Băneasa. Ar fi murit în 1979 la București.
Bătrânii comunei povestesc că prin 1975 a venit la Durnești, la primărie, o Volgă neagră din care a coborat Coroi, a vorbit cu primarul câteva minute și apoi a plecat să-și vadă fratele ce locuia două case mai la vale. Locuitorii zonei îl pomenesc și astăzi, face parte din folclorul local.
Sursa: Wikipedia

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...