marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTVânzări uriaşe de roşii autohtone

Vânzări uriaşe de roşii autohtone

10 dintre cei 38 de producători de tomate în extrasezon din judeţ au depus deja documentele pentru a primi ajutorul de 3.000 de euro. Este vorba despre ciclul de toamnă al programului de încurajare a cultivatorilor de roşii, fază ce-i include pe agricultorii ce vând în perioada 23 octombrie-20 decembrie.

În doar 7 zile de la debutul ciclului de toamnă, cei 10 au vândut fiecare peste 2.000 de kilograme de roşii, iar dovezile fiscale au fost depuse la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură pentru solicitarea banilor. „Suma totală se află în contul instituţiei noastre, ceea ce înseamnă că în prima decadă a lunii noiembrie producătorii vor primi banii în conturi”, a declarat Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole Botoşani.

Numărul producătorilor din ciclul II este dublu faţă de beneficiarii din primul ciclu, ceea ce înseamnă că programul guvernamental este un succes la Botoşani. Cultivatorii sunt susţinuţi să cultive tomate în spaţii protejate (sere, sol), iar cei care cultivă tomate pe 1.000 mp (spaţii protejate) primesc un ajutor de minimis de 3.000 de euro/an, mai precis echivalentul în moneda naţională, adică peste 13.000 de lei. Scopul acestui program, menit să dureze opt ani, este să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, punând astfel la dispoziţie mărfuri de calitate şi proaspete.

 

– Irina SIMINICEANU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
3 °
mie
7 °
J
4 °
vin
5 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...