În cursul zilei de vineri, 31 martie, la sediul USR a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte.
Reprezentanții USR au vorbit despre situația Nova Apaserv. USR Botoșani a solicitat prin petiție oficială și prin intermediul presei, pe data de 7 martie un răspuns al președintelui Consiliului Județean pe marginea acestor probleme. „Nu am primit niciun răspuns”, a precizat Andrei Drancă, președintele USR Botoșani.
„Nu am primit vreun răspuns nici până astăzi, și au trecut cinci luni de atunci”
Anul trecut, după ce echipe ale USR s-au deplasat în județ pentru a sta de vorbă cu oamenii, mulți cetățeni s-au plâns că nu au apă la robinete, deși rețelele din comună s-au finalizat de ani de zile. S-au cheltuit fonduri europene, unii oameni au dat bani și din buzunarul propriu pentru branșamente și echipamente, dar stau de ani de zile fără apă. Aceștia au dat ca exemple comunele Coțușca și Havârna.
„Am solicitat un răspuns de la Consiliul Județean, acționarul majoritar și administratorul operatorului Nova Apaserv. Am întrebat de ce în alte comune, precum Coșula, s-au putut face preluări, iar oamenii au apă la robinete. Oare pentru că doamna Doina Federovici este din Coșula? Nu am primit vreun răspuns nici până astăzi, și au trecut cinci luni de atunci. Reluăm astăzi solicitările. Îi cerem public doamnei Doina Federovici să își asume responsabilitatea pentru dezastrul de la Nova Apaserv. Pentru managementul care în acești ultimi ani au readus falimentul în casa operatorului de apă. Pentru lipsa de investiții, pentru lipsa de echipamente, pentru pagubele oamenilor, pentru serviciile pe care le plătesc dar nu le primesc.”, a declarat Cristina Lăcătușu.
„Categorii extrem de largi de pensionari se bucură de așa zisele pensii speciale”
Un subiect abordat a fost cel legat de tăierea pensiilor speciale.
„După cum știți, când a fost la Guvernare, USR a introdus în PNRR această reformă foarte importantă, propunând ca pensiile speciale să fie aduse cât mai aproape de principiul contributivității. Astăzi, categorii extrem de largi de pensionari se bucură de așa zisele pensii speciale. Deși ele poartă denumiri diferite, pensiile speciale sunt cele care nu sunt bazate pe contributivitate. Pensiile părinților și bunicilor noștri sunt plătite în funcție de cum au contribuit. În schimb, domnul Ciucă ia pensie de 18.000 de lei. Domnul Dorneanu, președintele CCR de tristă amintire cumulează pensii speciale de 41.000 de lei lunar. Asta, în condițiile în care, pensia medie în România este de 1958 de lei”, a mai spus președintele USR Botoșani.
Petiție împotriva pensiilor speciale
Totodată, USR a lansat o platformă dedicată stopării acestor pensii, stoppensiispeciale.ro, iar în municipiul Botoșani va fi instalat un cort pe Pietonalul Unirii.
„Transmitem un avertisment către coaliți de guvernare: tăiați pensiile speciale ori dacă nu vom pierde autostrăzi, spitale, investiții în școli și multe altele. Pentru a ruga pe cei din coaliție să facă ceea ce trebuie, USR a lansat campania de strângere de semnături pentru desființarea pensiilor speciale”, a transmis Andrei Drancă.
În legătură cu lipsa de răspuns la petițiile oficiale, USR-iștii și-au exprimat indignarea față de totala lipsă de transparență, față de nepăsarea pe care o arată autoritățile județului față de legislația referitoare la informațiile publice.
„Cum Consiliul Județean, sau chiar Prefectura, se cred stat în stat și nu au nicio reținere în a nu respecta legile referitoare la transparența publică. În februarie anul trecut USR Botoșani a solicitat prin cabinetul deputatului Andrei Drancă informații de la Prefectura Botoșani despre problemele ridicate de sindicate și patronate în cadrul Consiliului Consultativ pentru a fi preluate și incluse în demersurile parlamentare”, a mai precizat acesta.