Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au recunoscut oficial astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă că în urma descinderilor de ieri, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu data de 29 martie 2023, față de un număr de 17 inculpați.
Astfel, Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, ambii comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani, și Florin Radeș, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
14 persoane plasate sub control judiciar
Totodată, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 14 persoane (trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani – URECHE SILVIA LUCIA, STOICA GABRIEL, CIOBANU CRISTIAN NICOLAE și 11 persoane fizice, oameni de afaceri), în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării la o serie de infracțiuni precum abuz în serviciu dacă funcționarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite dar și dare de mită.
Nereguli trecute cu vederea
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt. Astfel, în perioada aprilie – octombrie 2022, inculpații, funcționari publici în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani și Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare, în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).
„Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale”, au arătat procurorii DNA.
În fapt, susțin anchetatorii, aceștia nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări.
Mită între 300 – 2.000 de lei
În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.
„Pentru <<serviciile>> de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite”, au adăugat anchetatorii.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar astăzi inculpații Rotaru Ovidiu, Radeș Florin și Popovici Liliana urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.