spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeNaționalCoaliţia reînvie ordonanţa cu abuzul care a scos oamenii în stradă

Coaliţia reînvie ordonanţa cu abuzul care a scos oamenii în stradă

Senatorii PSD, PNL și UDMR au adoptat ieri o formă a ordonanţei 13 care l-ar face invidios şi pe Liviu Dragnea.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ce voia Liviu Dragnea în 2017 au făcut senatorii PSD, PNL și UDMR ieri. Astfel, un proiect de modificare a Codului penal adoptat ieri de Senat instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune, în condițiile în care Klaus Iohannis spunea în 2017, despre dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu, că „introducerea unui prag, indiferent cum s-ar calcula, ar fi arbitrară și nu cred că ar ajuta”.

Adoptarea OUG 13 de către Guvernul condus de Sorin Grindeanu, în 31 ianuarie 2017, după ora 21.00, „noaptea ca hoţii”, a provocat cele mai ample proteste de stradă înregistrate în Romania după Revoluție.

Unele voci au fost de părere la vremea respectivă că acest proiect de lege era cu dedicaţie pentru Liviu Dragnea, preşedintele PSD, care a fost judecat alături de fosta soţie Bombonica Prodana, într-un dosar în care prejudiciul este sub 200.000 de euro, cât prevede proiectul apărut recent pe site-ul Camerei Deputaţilor.

În mai 2019, șeful PSD Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Proiectul de lege inițiat de PSD nu apucase să fie votat.

Amendamentul care prevede acest cuantum aparține acum PSD, PNL și UDMR și este cuprins într-un proiect de lege adoptat ieri de Senat cu 78 de voturi „pentru” și 25 „împotrivă”.

Amendamentul depus de parlamentarii Coaliției vine la un proiect de lege înaintat de guvern care însă nu prevedea un prag valoric, ci doar precizarea că infracțiunea de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu este dacă funcționarul public nu îndeplinește o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență cauzând un prejudiciu sau o vătămare unei persoane.

Modificările propuse la codul penal în cazul infracțiunilor de abuz și neglijență în serviciu sunt justificate de mai multe decizii ale Curții Constituționale care preciza, pe de o parte, că trebuie precizate actele care nu sunt îndeplinite, adică legislație primară, iar pe de altă parte că e nevoie de un prag valoric.

 

Cine a venit cu ideea

 

După ce presa a anunțat că senatorii au votat amendamentul care upgradează cu 50 000 de lei pragul dorit de Liviu Dragnea în 2017, s-a ridicat întrebarea cine a avut ideea care în mod previzibil urma să lovească în imaginea celor două partide. Extrem de sincer, președintele liberal al Comisiei Juridice, Cristian Țâgârlaș, a recunoscut, la Digi24, că amendamentul a fost primit „pe mail”, de la partid, adică de la PNL, și că a fost informat în legătură cu el și colegul de la PSD, Robert Cazanciuc. Decizia a fost luată în Coaliție duminică seara, când cei trei lideri ai PSD, PNL și UDMR s-au întâlnit să rezolve problema pensiilor speciale. Surse participante la ședință au declarat pentru Digi24.ro că la discuții a participat și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a prezentat proiectul de punere în acord a Codului Penal cu deciziile CCR.

 

Ciolacu aruncă răspunderea la PNL

 

Marcel Ciolacu pasează la PNL responsabilitatea pragului valoric pentru abuz în serviciu. Mai exact, liderul PSD îi cere ministrului liberal al Justiției „să prezinte public o variantă de reglementare adecvată”. „Modificarea Codurilor Penale este jalon în PNRR și trebuie să ne asigurăm că această reformă se va face cum trebuie”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Motreanu, PNL: „Vom modifica în Camera Deputaților”

Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu a declarat pentru HotNews.ro că nu a fost o decizie politică luată în interiorul partidului referitoare la pragul pentru abuz în serviciu, iar amendamentul nu a fost comunicat și asumat la nivelul conducerii Biroului Executiv.

„Amendamentul este asumat de senatori fără o decizie a conducerii statutare a partidului. Urmează să discutăm acest lucru în ședință și cel mai probabil vom modifica în Camera Deputaților”, a declarat Dan Motreanu.

Parchetul European (EPPO) va sesiza Comisia Europeană dacă amendamentul care dezincriminează abuzul în serviciu sub 50.000 de euro va trece și de Camera Deputaților, a declarat pentru Spot Media șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi.

Se anunță deja proteste

 

Europarlamentarul Dragoş Pîslaru, copreşedinte al REPER, a anunțat încă de ieri un protest, care urma să aibă loc aseară, în Piața Victoriei, după adoptarea amendamentului cu introducerea pragului de 250.000 de lei pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

„Dragnea, foștii tăi elevi te-au depășit. Ce n-ai reușit în 2017, au făcut acum moștenitorii tăi”, a scris Dragoș Pîslaru pe pagina sa de Facebook.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...