Au pătimit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Sfântul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu și cei doi Alexandru, din Egipt. Uimiți de tăria și liniștea cu care creștinii primeau chinurile pentru credința lor, inimile lor s-au înflăcărat de râvna pentru Hristos și astfel, şi-au legat singuri mâinile și s-au înfățișat înaintea ighemonului Urban, spunându-i: „Şi noi suntem creștini”.
Acestor tineri li s-a alăturat atunci și Agapie, un cetățean de vază al cetății, care suferise mult pentru Hristos. Cu toții au fost uciși prin decapitare în anul 303.
Sfântul apostol Aristobul, episcopul Britaniei, fratele apostolului Barnaba
Acesta a fost unul dintre cei șaptezeci de ucenici. El a urmat pe sfântul apostol Pavel, propovăduind Evanghelia în toată lumea și fost hirotonit episcop în țara britanilor, unde trăiau niște oameni sălbatici și cruzi. Și cu toate că aceștia de multe ori l-au bătut pe sfântul episcop, iar uneori l-au târât prin piețe, el a izbutit să aducă pe mulți dintre ei la Hristos. Și după ce a întemeiat multe biserici în care a așezat preoți și diaconi, s-a săvârșit din viață.
Sfântul mucenic Nicandru din Egipt
A trăit și el în vremea împăratului Diocleţian (244-311). Crescut fiind în evlavie și legându-se cu toată dragostea lui de mucenici, se îndeletnicea cu adunarea în ascuns a moaștelor mucenicilor, pe care cu cucernicie și cu cinste le așeza apoi în locuri ascunse. Odată, văzând rămășițele unor mucenici aruncate, venind în timpul nopții și adunându-le le-a așezat plin de cuviință într-un loc oarecare. Dar fiind văzut de unul dintre slujitorii idolilor, a fost pârât mai-marelui acelui loc. Fiind prins și propovăduind cu îndrăznire pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost jupuit de piele, primind cununa muceniciei.
Când omul se teme să nu întristeze pe Dumnezeu printr-un păcat oarecare, aceasta e prima iubire. Când cineva are mintea curată de gânduri, aceasta e a doua iubire, mai mare decât prima. A treia, mai mare încă, e atunci când cineva are în chip simțit harul în suflet, dar când cineva are harul Duhului Sfânt și în suflet și în trup, aceasta e iubirea desăvârșită; oasele celui ce păzește acest har vor fi sfinte moaște, ca acelea ale mucenicilor sau ale prorocilor sau ale cuvioșilor și ale celorlalți mari sfinți.
Cine rămâne în această măsură, pe acela nu-l mai înșeală iubirea fetelor, cu care se desfată toată lumea, căci dulceața iubirii dumnezeiești face sufletul să uite tot ce-i pământesc. Harul Sfântului Duh atrage sufletul să iubească pe Domnul deplin și în această plinătate a iubirii Domnului sufletul nu mai e atins de lume, deși trăiește pe pământ.
Suntem mândri cu mintea și de aceea nu putem sta în acest har și el se depărtează de suflet și atunci sufletul tânjește după el și îl caută din nou cu lacrimi, plânge și suspină, și strigă către Domnul. (Sf. Siluan Athonitul)
Preot Olivian SANDU
