În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 54 de evenimente, dintre care 46 au fost semnalate prin apel 112.
În urma intervențiilor și a activităților specifice desfășurate au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Dintre acestea, cinci sancțiuni, în valoare de 2.500 de lei au fost aplicate pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar trei sancțiuni, în valoare de peste 4.000 de lei, au fost aplicate pentru apelarea nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112.
„Polițiștii botoșăneni acționează zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale. Prezența acestora în spațiul public are un rol preventiv, însă în momentul în care sunt constatate abateri de la prevederile legale, sunt dispuse, gradual, măsurile prevăzute de lege pentru abaterea comisă”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.