S-a născut în Nursia, o provincie a Italiei, în anul 480 după Hristos, din părinţi slăviţi şi foarte bogaţi. Primeşte tunderea în monahism de la monahul Roman. Se retrage într-un munte stâncos unde va rămane într-o peşteră timp de peste trei ani. Sfântul Benedict din Nursia avea duhul înainte vederii, al vindecărilor, al scoaterii demonilor, al învierii morţilor; el se înfăţişa unora la mari distanţe pe faţă; iar altora le apărea în vis. Odată Sfântul Benedict a văzut cu duhul că paharul cu vin care i se pusese înainte este otrăvit. Când l-a însemnat deasupra cu semnul sfintei cruci, paharul s-a spart în bucăţi.
A întemeiat douăsprezece mănăstiri, în care a aşezat câte doisprezece monahi în fiecare.
Sfântul Cuvios Benedict a întemeiat rânduiala monahală a benedictinilor, ordin care există şi astăzi în Biserica Romano-Catolică. El a reorganizat monahismul apusean cenobitic şi a compus reguli monahale, inspirat fiind de scrierile Sfântului Vasile cel Mare, ale Fericitului Augustin şi ale Sfântului Ioan Casian. Regulile sale monahale, care sunt adevărate izvoare de spiritualitate, au transformat Europa, de-a lungul secolelor.
Cuviosul Benedict şi-a profeţit sfârşitul cu şase zile mai înainte de a muri. El şi-a săpat mormântul, iar în a şasea zi a cerut să fiu dus în biserică, unde s-a împărtăşit şi a dat binecuvântarea sa obştii. El a trecut la cele veşnice în ziua de 14 martie 543, în Mănăstirea Monte Casino, la vârsta de 63 de ani.
Viaţa Sfântului Benedict a fost scrisă de Sfântul Grigorie cel Mare sau Dialogul după mărturiile celor patru ucenici ai acestuia: Constantin, Valentin, Simplicius şi Onorat.
Părţi din moaştele Sfântului Benedict se află la Mănăstirea Casino şi la Mănăstirea Fleury din Franţa.
Preot Olivian SANDU
