Normele rutiere nu sunt facultative, iar de acest lucru s-a convins un șofer care a ajuns la pușcărie după ce a fost trimis de două ori în judecată pentru infracțiuni rutiere. Abia când s-a văzut pentru a doua oară în fața magistraților acesta a realizat că își riscă libertatea. A fost însă prea târziu.
La data de 10 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au reușit identificarea unui bărbat de 41 de ani, din comuna Sulița, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
„Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Constantin Rotaru, de 41 de ani, din comuna Sulița, a fost condamnat în primă fază, în martie 2020, la închisoare cu suspendare după ce a fost prins băut la volan. Tot atunci, instanța i-a anulat permisul de conducere și i-a stabilit un termen de supraveghere, interval în care nu avea voie să comită nicio altă infracțiune. Doar că pe 22 iunie 2020, adică la numai trei săptămâni de la anularea permisului, acesta a urcat din nou la volanul autoturismului și a fost prins de polițiști. Trimis pentru a doua oară în judecată, el nu a mai avut cum să beneficieze de clemența magistraților, care l-au trimis la pușcărie.