O nouă premieră va avea loc în acest weekend la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Regizorul Andrei Majeri aduce în fața publicului botoșănean o comedie pe înțelesul tuturor. Este vorba despre „La Academie”, un spectacol ce abordează problemele satului românesc.
Spectacol își are premiera sâmbătă și duminică, de la ora 18:00, la Casa Tineretului.
Andrei Majeri a mai regizat un spectacol la Botoșani, „Eroine”, care s-a bucurat de un real succes atât la nivel local, cât și național.
Comedie care atinge problemele sensibile ale mediului rural
„E a doua mea colaborare la Botoșani, după Eroine, unde cumva m-am cunoscut cu trupa, cu fetele mai mult, iar acum este un spectacol cu mai mulți băieți, dar este și un spectacol prin care testez publicul din Botoșani. Este un spectacol la sală mare, e față de spectatori. Eroine a fost un spectacol cameral, cu publicul pe scenă. Aici este o comedie și mă interesează foarte mult cum vor reacționa la comedia noastră, care atinge niște probleme sensibile ale mediului rural.
Uneori este sensibil la fake-news-uri, sunt dominați de protocronism, de naționalism exacerbat, vorbim despre depopularea satelor care mi se pare un layer destul de trist și adevărat. Noi facem asta prin mijloace comice, deci cred că va fi un spectacol ușor de prizat, dar care pune niște probleme grave ale mediului rural din țara noastră. Nu este un spectacol în cheie realistă, ci mai mult ne folosim de mijloace ale grotescului, pentru a mixa cumva și a contrabalansa comicul într-un soi de realist magic”, a declarat Andrei Măjeri, regizorul piesei, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată joi.
Despre premieră. „Textul este magnific. Eu am râs de la prima lectură”
Din distribuția acestui spectacol fac parte mari actori ai scenei botoșănene. Este vorba despre Gina Pătrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.
„Nu pot spune că îmi este foarte ușor, dar îmi este foarte drag personajul meu, Ionică. Lucrul la acest spectacol este super. Eu mi-am dorit de foarte mult timp să lucrez cu Andrei și pot spune că este o onoare, iar atmosfera de lucru este superbă. Textul este magnific. Eu am râs de la prima lectură. Ne simțim foarte bine cu toții și am lucrat cu drag la acest spectacol”, a precizat actorul botoșănean, Răzvan Amitroaei.
Și actorul Andrei Crețescu a transmis câteva cuvinte înainte de marea premieră.
„O să vedeți la premieră mai exact. Eu interpretez două roluri care au legătură între ele cu ajutorul lui Andrei (n.r. regizor), dar ar fi destul de devreme să dezvălui ce este cu personajul meu. Mie îmi place interiorul lui sunt destul de multe drame pe care le întâlnim la tot pasul, mai ales în mediul rural, dar ele sunt învelite într-un mod elegant și comic”, a adăugat actorul Ioan Crețescu.
„Toți în viață ne întrebăm ce caut eu aici, pe Pământ”
Tot în cadrul conferinței de presă, actrița Crenola Muncaciu, a povestit că datorită regizorului Andrei Măjeri și-a descoperit anumite valențe pe care nici nu știa că le are.
„Colegii mei au vorbit despre spectacol, dar eu voi lăsa această satisfacție publicului, să descopere viața care este acolo și pe care o trăim noi. Sunt a doua oară distribuită de domnul Andrei Măjeri. Toți în viață cred că ne întrebăm la un moment dat ce caut eu aici pe Pământ, cine sunt eu. Cu venirea domnului Andrei Măjeri eu, personal, am descoperit ce caut eu în teatru, ce sunt eu, mi-am descoperit valențe pe care credeam că nu le am sau erau latente și au fost scoase la suprafață. Mulțumim Domnului că e bine și o să vedeți în spectacol. Am 30 de ani experiență în Teatru”, a povestit Crenola Muncaciu, actriță.
„Era o provocare să facem ceva așa de rural”
Decorul spectacolului arată exact cum își duc viața țăranii din satele românești.
„Este a treia colaborare cu el. Până acum am făcut spectacole mai mult urbane. Era o provocare să facem ceva așa de rural, cu elemente așa de kitch și cumva asta era provocarea pentru mine, să balansăm kitch-ul cu esteticul, să nu dăm cumva în grotesc. Am încercat să elevez kitch-ul la nivel de instalație artistică. A fost ușor să găsim recuzită, pentru că am folosit elemente pe care le recunoaștem cu toții. Ideea era să le facem spectaculoase și să nu arate a ceva banal, ci să arate artistic”, a completat Adrian Balcău, scenograf.