Primăria înlocuieşte în această perioadă pavele şi borduri de pe o porțiune de bulevard. Teoretic se schimbă doar cele stricate, contractul fiind de lucrări edilitare la structura căilor de circulaţie.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Botoşani, lucrările de reabilitare a trotuarelor au loc pe Bulevardul Mihai Eminescu, pe porțiunea cuprinsă până la intersecția cu străzile Octav Onicescu și Sucevei. Pe trotuarele de pe ambele sensuri de mers se scot pavelele și se remontează cele în stare bună. Cele care nu mai pot fi refolosite se concasează și se înlocuiesc cu dalele noi. “Reabilitarea trotuarelor este necesară întrucât partea pietonală se prezintă într-un grad de deteriorare care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor. Nu este un element de noutate. Aşa s-a procedat și până acum”, a precizat Roxana Babii, consilier al primarului Cosmin Andrei.
Intervențiile sunt cuprinse în contractul încheiat între municipalitate și SC Conrec, pentru întreținere și reparații străzi. Contractul este încheiat pe o perioada de 4 ani şi are o valoare totală de 47,5 milioane de lei. În cadrul acestui contract a fost încheiat un contract subsecvent de 11,2 milioane de lei pentru aceste reparaţii.
Locatarii din zonă spun că cea mai mare parte a pavelelelor este înlocuită, la fel ca şi bordurile, lucrarea lăsând impresia că se înlocuiesc pavele bune cu altele noi. “Porţiunea pe care se lucrează nu era una prea afectată, cu pavele distruse. Acum văd că le-au scos peste noapte. Iniţial credeam că e o lucrare, ceva, să sape pentru o conductă. Dar am aflat că doar se înlocuiesc pavelele”, a spus un locatar de pe Bulevard.
Lucrările au demarat în urmă cu aproximativ o săptămână şi au termen de finalizare de 2 luni.