Cei 16 polițiști de la Serviciul Rutier Botoșani trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită, vor ajunge în boxa acuzaților.
Curtea de Apel Suceava a verificat legalitatea rechizitoriului și a administrării probatoriului și a dispus începerea judecății. Decizia este definitivă, iar magistrații de la Tribunalul Suceava urmează să stabilească acum data la care va începe procesul propriu-zis și când va avea loc primul termen de judecată.
Un an și trei luni au durat în total procedurile din Camera preliminară, și asta pentru că inculpații au invocat, prin intermediul avocaților, mai multe presupuse neregularități, încercând să obțină anularea unor probe ori restituirea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale. De altfel, în cazul comisarului șef Eduard Iacob a fost nevoie de remedierea rechizitoriului prin intermediul unei ordonanțe.
Poliţişti acuzaţi de falsuri
În decembrie 2021, procurorii Serviciul teritorial DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a 21 de persoane bănuite de fapte de corupție. Anchetatorii susțin că, în perioada iunie – noiembrie 2020, 16 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani ar fi primit diferite sume de bani, cuprinse între 100 lei și 100 euro, de la 56 de conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege.
„Într-un context similar, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, deschis față de inculpatul persoană fizică, trimis în judecată sub control judiciar. Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”, au arătat anchetatorii.
Ceilalți cinci inculpați (n.r. – până la 21) sunt șoferi care ar fi oferit mită polițiștilor și au refuzat să colaboreze cu anchetatorii. Prin urmare, aceștia au fost acuzați de dare de mită.
Jumătate dintre poliţişti s-a pensionat
Faptele au ieșit la iveală la începutul lunii iunie 2021, când procurorii DNA au organizat mai multe percheziții în județ, inclusiv la sediul Poliției Rutiere. Până atunci, opt dintre polițiștii care erau vizați de investigațiile DNA și care au aflat de cercetări s-au pensionat. În urma descinderilor, opt dintre polițiști au fost arestați preventiv, dar ulterior au fost plasați sub control judiciar.
Ancheta a durat până la începutul lunii decembrie 2021, când inculpații au fost trimiși în judecată. Din cauza unor situații de incompatibilitate sau a abținerilor din partea judecătorilor, dosarul a fost transferat la Tribunalul Suceava, acolo unde se va desfășura și procesul.
Documentele aflate la dosar arată, însă, că investigațiile ar fi început în 2020, dar nu de către DNA, ci de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș. Primele interceptări s-au realizat în aprilie 2020 și supravegherea a durat până în noiembrie 2020, cu sprijinul celor de la Direcția Generală Anticorupție. Astfel, cu acordul instanței de judecată, anchetatorii au plasat aparatura de înregistrare audio-video chiar în mașinile de poliție, în vestitul Logan gri neinscripționat BT 05 VYG și într-un un VW Polo. Așa au aflat procurorii cum acționau polițiștii. Ulterior, dosarul a fost declinat în favoarea DNA, care a finalizat investigațiile.
Misiune internaţională ratată
Între timp, comisarul șef Eduard Iacob a plecat într-o misiune internațională în Palestina, pe care nu a mai dus-o la bun sfârșit întrucât a fost chemat în țară și pus sub acuzații de procurorii anticorupție.
Pe lista inculpaților figurează Dorel Gherasim, Ionuț Pavel Guriuc, Virgil Podaru, Mihai Romanescu, Ștefan Bunduc, Ovidiu Pușașu, Lucian Ripiceanu, Sorin Guraliuc, Robert Fecioru, Cătălin Luca, Gabriel Botezatu, Ionel Balan, Iulian Stelian Coșman, Viorel Anton și Ciprian Rusu. În sarcina lor au fost reținute mai multe infracțiuni, luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, luare de mită.
În schimb, şase civili au fost acuzați de dare de mită, instigare la dare de mită sau instigare la abuz în serviciu. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, cei trimiși în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Polițiștii rămași în activitate au fost plasați sub control judiciar și nu au voie să presteze activitățile în baza cărora au comis faptele. Prin urmare, ei au fost mutați de la Poliția Rutieră în alte structuri, iar în locul lor au fost aduși alți polițiști rutieri.
Relatările cu poliţiştii botoşăneni care negociau mita cu şoferii, care îi aşteptau pe aceştia să scoată bani de la bancomat pentru a achita şpaga sau cu acceptarea în schimb a unor roţi de caşcaval au făcut înconjurul ţării.