vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTTânăr de 18 ani rănit în urma unui accident. Băiatul mergea cu...

Tânăr de 18 ani rănit în urma unui accident. Băiatul mergea cu motorul

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost rănit în urma unui accident rutier. Incidentul a avut loc duminică la amiază, pe drumul național 29, la intrarea în Botoșani dinspre Ștefănești.

Tânărul se deplasa cu motocicleta dinspre Botoșani spre Stăuceni. La un moment dat, însă, în zona pădurii Rediu, în timp ce încerca să depășească un autoturism aflat în fața sa, nu a păstrat distanța laterală, a acroşat maşina şi s-a răsturnat.

În urma coliziunii motociclistul a fost rănit. În urma unui apel la 112, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar cadrele medicale i-au acordat victimei primul ajutor. Ulterior, tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitaluli Județean „Mavromati”.

Botoșăneanul avea permis de conducere categoria A1, iar motorul pe care îl conducea și care aparține prietenei sale este un motociclu. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Sursa foto: Facebook/ Radar Botoşani Oficial
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...