Am trecut cu toții, măcar de câteva ori în viață, din varii motive, prin acest coșmar în care, indiferent de starea noastră de oboseală, somnul nu s-a lipit de noi, rămânând treji toată noaptea. În zadar am încercat să numărăm oi, să ne reglăm respirația, să ne gândim la ceva plăcut, să nu ne gândim, orele trec chinuitor și rămânem treji până la ivirea zorilor; în acest caz, a fost o „noapte albă” pentru noi, în care nu am putut închide ochii sau, chiar dacă i-am închis, nu am putut dormi. Dar de ce noapte albă și nu violetă, albastră, gri, sau orice altă culoare? Există mai multe explicații în legătură cu această expresie. Prima atestare a sa datează din 30 octombrie 1771 și apare într-o scrisoare a marchizei du Deffand, Marie de Vichy-Chamrond, pe atunci în vârstă de 74 de ani, trimisă omului politic și scriitorului englez Horace Walpole, conte de Oxford, de care a legat-o o strânsă prietenie, atât de strânsă încât la moarte i l-a încredințat și pe cățelul ei, Tonton, pentru a-l îngriji. În respectiva scrisoare, printre puținele păstrate, deoarece ambii au distrus majoritatea corespondenței dintre ei, apar aceste rânduri: „Veți ști că am petrecut o noapte albă, dar atât de albă încât la două ore după miezul nopții, când m-am culcat, până la orele trei ale după-amiezii, când vă scriu, nu am pus pleoapă peste pleoapă; este cea mai gravă insomnie pe care am avut-o vreodată.” Cum nu par să existe urme anterioare ale folosirii expresiei în literatura franceză, mulți i-o atribuie ei. În limba franceză, calificativul „alb” indică, de foarte multe ori, ceva ce lipsește, precum în expresiile „voce albă” (voce fără timbru), „examen alb” (examen simulat, fără urmări asupra clasificării), „căsătorie albă” (fără unire sexuală), „împușcătură în alb” (fără glonț, su cu gloanțe oarbe, cum spunem noi) etc. Și noi, românii, folosim termeni precum „arme albe”, pentru armele care prin lovire, împungere, tăiere pot răni pe cineva fiind, cu alte cuvinte, arme fără glonț, pe care le numim arme de foc, la fel cum, în fotbal, avem expresia „remiză albă”, adică rezultat de egalitate fără ca vreuna dintre echipe să fi înscris vreun gol. În această logică, „noapte albă” înseamnă noapte fără somn. O altă explicație, puțin credibilă, atribuie expresia primelor secole ale mileniului al doilea, legând-o de ritualul suzerano-vasalic medieval. Expresia s-ar referi la cavalerii care, cu o noapte înainte de învestirea propriu-zisă din partea seniorului feudal, ar fi fost obligați să stea treji, într-o ținută complet albă. Dacă explicația ar fi corectă este ciudat că expresia reapare abia în secolul al XVIII-lea. În sfârșit, o a treia explicație, mult mai plauzibilă, vine din Sankt-Petersburg, Rusia. În timpul domniilor împărăteselor Elisabeta a Rusiei (1741-1762) și a Ecaterinei a II-a, sau Ecaterina cea Mare (1762-1796), curtea imperială de la Sankt Petersburg era frecventată de către mulți francezi, mai ales vara. Să amintim că Ecaterina a II-a coresponda cu Montesquieu, Diderot, Voltaire, achiziționând chiar bibliotecile ultimilor doi și expunându-le la Ermitaj. Revenind la prezența francezilor la curtea din Sankt Petersburg, trebuie să menționăm că vara, la acea latitudine, nopțile sunt departe de a fi cu adevărat întunecate, soarele neapunând complet. În acei ani, o tradiție perpetuată în prezent de „Beliye Nochi”, „Festivalul Nopților Albe de la Sankt Petersburg” (desfășurat anual între lunile mai-iulie), viața de noapte era în plină desfășurare. Cei care participau la baluri, serate și alte petreceri târzii aveau parte de „nopți albe” atât prin absența somnului, cât și prin prezența luminii noaptea. Această expresie rusească, „белые ночи” (nopți fără somn), va fi adusă în Franța de către francezii care au experimentat-o acolo. Expresia a putut fi apoi preluată de către marchiza du Deffand, în scrisoarea sa către Walpole. În spațiul românesc, expresia e posibil să fi pătruns în același secol XVIII, în contextul războaielor ruso-turce din cadrul „Problemei Orientale”. Ofițerii ruși, vorbitori de franceză, au răspândit-o în saloanele epocii de la București și Iași, românii preluând-o și folosind-o până astăzi.
Marie-Anne de Vichy de Chamrond, Marquise du Deffand (1697 – 1780), cea de la care avem prima atestare a expresiei „noapte albă”
Țarina Ecaterina cea Mare a Rusiei la 65 de ani, plimbându-și câinele în grădina de la Țarskoe Selo. În timpul domniei sale au devenit celebre „Nopțile albe” de la Sankt Petersburg
Imagine din timpul Festivalului contemporan al „Nopților Albe” de la Sankt Petersburg
Serată, din 1842, la Palatul domnesc din București al lui Gheorghe Bibescu. O „noapte albă” dedicată principelui Albert al Prusiei. Gravură în lemn din 1843
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU