spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTÎn comuna primarului Verginel Gireadă se fură și curent de la NovaApaserv,...

În comuna primarului Verginel Gireadă se fură și curent de la NovaApaserv, nu doar apă

Biroul Antifraudă al regiei de apă a descoperit, vineri dimineață, că societatea care construiește dispensarul din comuna Mihai Eminescu, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții, folosește ilegal pentru lucrări energie electrică de la stația de pompare a NovaApaserv din localitate.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Reporterii prezenți la fața locului au filmat și fotografiat cablurile care ieșeau din stația de pompare conectate la utilajele constructorului, firma Cornell’s Floor. Muncitorii prezenți au recunoscut că foloseau curent de la stația de pompare „pentru că am rămas fără motorină pentru generator”, după care au strâns tot și au dispărut.

Cablul ieșea din stația de pompare și era conectat la utilajele constructorilor

Reprezentanții regiei prezenți la fața locului au declarat că o cheie a stației de pompare a rămas la primăria Mihai Eminescu, iar locația nu a fost descuiată de ei.

Șantierul respectiv este fix vizavi de sediul poliției din comună, iar polițistul chemat la constatare a fost destul de reticent, primul contact fiind cu angajatul regiei de apă pe care l-a amenințat că ar putea să îl amendeze că a sunat la 112 și nu a apelat direct la el, 112 fiind un număr numai pentru urgențe. Până la urmă a venit la constatare împreună cu angajații regiei, după care l-a chemat pe cel care a făcut nota de constatare să-l audieze.

Zona are trei camere video de supraveghere, polițistul din comună însă a declarat că nu știe ale cui sunt, cine are imaginile și dacă sunt sau nu ale primăriei. După ce reporterul l-a întrebat dacă va cere imaginile, a admis că va face asta.

Deci, cazul ar fi simplu de rezolvat, la fel ca cel cu iazul în care curgea apă de la NovaApaserv, de la care se face un an aproape însă, fără nici un rezultat în anchetă.

Construcțiile la dispensarul din Mihai Eminescu au început în noiembrie 2022, iar reprezentanții regiei prezenți la fața locului au declarat că au mai găsit cabluri ieșind din stația de pompare și au atenționat primăria Mihai Eminescu.

„Nu avem cum să știm deocamdată valoarea pagubei, cert e că i-am atenționat. Vom face o medie a consumului la acest punct de consum și o vom compara cu cea din lunile în care s-a lucrat aici. E simplu, e matematică, așa vom afla câtă energie electrică au folosit”, spune un inginer al regiei.

Primarul comunei Mihai Eminescu, liberalul Verginel Gireadă, nu era în primărie și nici nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere. El a mai avut probleme cu regia de apă, fiind acuzat că angajați ai primăriei deversează apă din rețeaua publică într-un iaz al comunei.

În acel caz s-a deschis un dosar penal, însă ancheta poliției încă trenează, deși nu era un caz chiar așa de complicat. Mai mult decât asta, reporterii Monitorului au descoperit că iazul respectiv este înconjurat de proprietăți care aparțin familiei Gireadă.

Nici administratorul firmei care construiește dispensarul nu a putut fi contactat pentru a da relații despre lucrările care se desfășoară acolo.

Ca de obicei când sunt probleme legate de regia de apă care este în subordinea Consiliului Județean (CJ), președinta CJ, Doina Federovici (PSD), nu mai este așa comunicativă ca atunci când anunță proiecte și mari realizări, dar spune că a cerut respectarea legii.

„Consiliul Județean Botoșani a solicitat conducerii Nova Apaserv ca activitatea societății să respecte la literă cadrul legal. (…). De managementul curent al societății răspund membrii echipei de conducere a Nova Apaserv și cei ai Consiliului de Administrație”, se menționează într-un răspuns oficial către presă de la Consiliul Județean.

Vom reveni cu puncte de vedere ale celor implicați în acest caz, deocamdată polițistul din comună a făcut o sesizare care va fi înaintată pe cale ierahică.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...