Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) spun că, în perioada următoare, singurul drum naţional fără asfalt din ţară, Manoleasa-Rădăuţi Prut, va avea parte de lucrări de modernizare. Aceştia speră ca în acest an să asfalteze măcar o parte din acest tronson.
„Săptămâna viitoare sigur se va semna contractul de proiectare plus execuţie al lucrărilor. După parafarea actelor, în maxim două săptămâni se execută proiectul şi după aceea începe execuţia propriu zisă a lucrărilor. Acestea constau în reprofilare, completare cu balast după care se vor turna două straturi de asfalt. Prognoza meteo este bună pentru luna noiembrie şi poate câţiva kilometri să-i putem realizăm anul acesta”, a spus Viorel Zacreţchi, directorul SDN.
Lucrările la „Drumul ruşinii”, aşa cum este denumit acest tronson care în 2014 era încă de pământ, vor costa aproximativ 10 milioane de lei. Banii urmează să acopere două etape de asfaltare: un prim strat de binder – beton asfaltic ce va face legătura între piatra de acum şi stratul de la suprafaţă – şi un covor asfaltic de suprafaţă – stratul de uzură.
La începutul anului, fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a efectuat o vizită în judeţ, oficialul spunând că artera este o ruşine, iar oamenii au tot dreptul să fie nemulţumiţi şi să nu mai aibă răbdare nici încredere în promisiuni.
Cu aproximativ o lună înaintea venirii acestuia, localnicii din zonă au organizat un protest. Astfel, sătui să-şi strice maşinile, aproximativ 200 de şoferi din zonă au lipit pe maşini pancarte cu texte, precum “Vai de noi, ce noroi” şi “UE, uliţa mea este graniţa ta” şi au plecat în marş pe traseul cuprins între Liveni şi Miorcani. Singura lor revendicare a fost asfaltarea drumului. Printre protestatarii de la acea vreme s-a regăsit şi primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, la volanul propriului autovehicul de teren.