Lovitura de începere la meciul cu Sepsi OSK Sf. Ggeorghe a fost dată de fosta glorie a CS Botoșani, Vasile Epure.
În vârstă de 60 ani, pe care i-a împlinit în luna noiembrie a anului trecut, fostul căpitan al CS-ului a primit din partea lui Victor Dican, purtătorul banderolei FC-ului, tricoul cu numărul 4 pe care l-a purtat în perioada sa de glorie pe „Municipal”, între anii 1978 și 1989, cu mențiunea că un an a fost împrumutat la Galați. „Un gest frumos din partea celor de la FC Botoșani și chiar îi felicit că se mai gândesc și la noi, ăștia mai „tinerei” care am făcut tribunele să vibreze la timpul nostru”, a declarat Vasile Epure.