Până la un anumit punct, parcursul căminarului Gheorghe Eminovici, născut în Călineștii lui Cuparencu, trecând apoi în Costâna baronului Ioan Cîrste, iar când acesta ia în posesie moșia Dumbrăveni, stabilindu-se pentru o perioadă aici, se aseamănă cu cea a socrului său, Vasile Iurașcu. Ambii, posesori de moșii, și-au făcut ucenicia de arendaș pe moșiile boierilor care i-au susținut, mutându-se (Gheorghe Eminovici, până în 1853, an în care se stabilește definitiv la Ipotești) de pe un loc în altul.
Relația lui Vasile Iurașcu cu familia Cananău, care i-a fost protectoare, este reținută,
mai ales, prin faptul că Paraschiva Iurașcu este înmormântată la biserica din Băneștii Agăi
Grigore Cananău, după cum o arată inscripția din „Mărgăritul lui Zlataust”, atribuită inițial
acestuia, la care ne-am referit anterior
(https://www.monitorulbt.ro/local/2023/02/05/memorialul-ipotesti-insemnarile-stolnicului-
vasile-iurascu-in-margaritul-lui-zlataust/).
Mărturia e și pe piatra tombală aflată astăzi în biserica din Bănești:
„ S-au născut la anul 1785 și la anul (…) 27 s-au săvârșit. Paraschiva să numești în mormânt
acoperită. Trecătoriule citești că au fost maică pre iubită, soție pre lăudată a unui bărbat
cinstit, unită în bună faptă, stolnicul Iurașc numit. Pe copii și pe bărbat cu întristate căutări
înspăimîntați i-au lăsat aicii vecinicii uitări.
Lîngă apa curgătoare
deodată cumplit căzută
din trăsura călătoare
au rămas necunoscută
cu bărbatul și copii.
Pe pristolul vecinicii
Iartați-o de mii de ori
d-mvoastră cetitori,
că toți suntem muritori” (reprodusă după: I. Roșu, „Legendă și adevăr în biografia lui M.
Eminescu. Originile”, București, Cartea Românească,1989, p 166).
Documentele vremii arată însă și alte relaționări ale lui Vasile Iurașcu cu familia
Cananău. În anul 1829, stolnicul Iurașcu ia în posesie Joldeștii de la Costache Cananău, iar în 1836, prin mijlocirea lui Grigore Cananău, intră în posesia mănăstirii Vorona, pledează apoi, în 1839, într-un proces al lui Grigore Cananău cu Costache Miclescu. Iar o perioadă, care se situează între 1831 și 1836 – după presupunerea lui Ion Roșu (op. Cit., p. 173) –, a locuit pe moșia boierilor Cananău, la Bănești (astăzi comuna Fântânele), căci la Joldești Vasile Iurașcu se află doar între 1828-1831, din 1836-1838 îl găsim la Vorona, din 1839-1841 – la Botoșani.
Presupunerea că Iurașcu ar fi locuit în anul morții Paraschivei, 1834, la Bănești, e confirmată și de o scrisoare, publicată de Nicolae Iorga, neintrată cumva în vizorul cercetătorilor. Scrisoarea, în care este amintit Vasile Iurașcu, este datată 20 decembrie 1835, fiind adresată de postelnicul Costache Cananău soției sale Catinca:
„Pentru Vasilică Iurașc, bine ar să-i zici să-și caote altă gazdă, pentru că el, or înu ce
casă șăde, trebui să scoată vre-o catigurie casii acie” (N. Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, Vol. XXI. Documente interne, București, 1911, p. 220).
Arborele genealogic al familiei Cănănău, publicat de Gh. Ghibănescu („Surete și
izvoade (Șendriceni-Dorohoi). Studii și documente”, Huși, Atelierele Zanet Corlăteanu, 1925) ni-l arată pe Costachi Cananău, căsătorit cu Catinca Cantacuzino, descendent din Ioniță Cananău (căsătorit cu Maria N. Roset), fiul jitnicerului Iordachi Cananău și al Mariei Călmaș (Călmașii, deveniți ulterior Callimachi – cunoscuta familie din Stâncești).
Aga Grigore Cananău, pe a cărui moșie a fost îngropată Paraschiva Iurașcu, era văr cu
Costachi Cananău, fiind fiul lui Constandin Cananău (al doilea fiu al lui Iordachi Cananău și
al Mariei Călmaș) și al Saftei Cantacuzino.
Numele său îl regăsim și în pisania de la biserica Vovidenia (rândul 5), al cărui ctitor
se numără a fi.
Simbolic, în această pisanie, numele boierilor Grigore Cananău și Ioan Cârste, care i-
au susținut pe Vasile Iurașcu și Gheorghe Eminovici, se regăsesc.
În rândul 3, printre ctitori, e trecut numele baronului Ioan Cîrste, care a și fost
îngropat în curtea bisericii, după cum o atestă un document publicat de Gh. Ungureanu
(„Eminescu în documente de familie”, București, Minerva, 1978, p. 36):
„Despre partea Protopopiatului a țînutului Sucevii de Sus prin aceasta aice se
adeverește cum că posesorul Dumbrăvenilor, dumnealui Domnu Ioan baron Cîrste, supus
austriicesc, la 23 august c.v. 1834 au răposat și la 25 tot ale aceștii luni, prin vlădica
Inochentie din Botășăni și prin vlădica Meletie din Iași, împreună cu mine și cu mai muli
preuți, după obiceiul și religia creștinească, în Botășeni s-au îngropat la biserica Vovideniei.
Dumbrîveni, la 30 decembrie c.v. 1834
Ștefan iconom, duhovnic [din] Bursuceni”.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
