Redeschis săptămâna trecută, Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – Diakivți, aflat pe granița dintre România și Ucraina, este singurul punct de trecere internațional în perimetrul căruia există și o troiță.
Aceasta se află pe teritoriul ucrainean, dar a fost ridicată în memoria eroilor români care și-au pierdut viața în urmă cu mai bine de 82 de ani. Deși punctul de trecere a frontierei de la Diakivți a fost renovat complet, troița nu a fost îndepărtată, ci a fost restaurată.
„În 1996, când s-a decis deschiderea acestui punct de trecere, s-a pus această cruce, iar noi am hotărât să o păstrăm. Am restaurat-o, dar am păstrat-o în varianta inițială”, a spus Mykhailo Tovt, șeful Serviciului Vamal de Stat Cernăuți.
Forţe ruse trimise pentru a anexa nordul Bucovinei, Ținutul Herței și Basarabia
În 28 iunie 1940, după Pactul Ribbentrop – Molotov, Rusia a trimis un ultimatum României, iar ziua următoare a trimis forțele militare pentru a anexa nordul Bucovinei, Ținutul Herței și Basarabia. Pe atunci, Herța, care includea și satul Probotești (n.r. – actualmente Diakivți), făcea parte din județul Dorohoi.
În zonă erau dislocate deja regimentele 27 Dorobanți și 16 Artilerie, cărora li s-a cerut însă de Marele Stat Major Român să nu reacționeze la provocările rușilor. Doar că sovieticii nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de ei, iar pe 29 iunie 1940 au depășit-o și au înaintat în adâncimea teritoriului. Tacticile agresive ale rușilor au generat mai multe incidente militare. O astfel de confruntare a avut loc chiar pe teritoriul satului Probotești, în care au fost implicate o coloană de tancuri sovietice și trupe din Regimentul 16 Artilerie „Bacău”, informațiile fiind cuprinse în jurnalele de luptă ale Diviziilor 6 și 25 Infanterie. În urma acestei confruntări, 50 de militari români și-au pierdut viața.
Sat rupt cu o frontieră
Iar incidentele militare au păstrat în teritoriul românesc inclusiv județul Botoșani. Asta pentru că rușii aveau în intenție mutarea frontierei până în aceste locuri.
„Continuând investigațiile, toți civilii pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că ofițerii ruși de pe tancuri cercetau o hartă și întrebau pe cei ce-i întâlneau cât mai este până la Botoșani, limita prevăzută pe hartă să ocupe din trupul țării noastre. Îngrozit de cele auzite, ca bun român și bun patriot, s-a aprins o mare revoltă în sufletul meu și din proprie inițiativă, trecând peste ordinul Majestății sale Carol al II-lea, am trimis urgent un agent de legătură până la cele două echipe de pionieri: una la podul de lemn din comuna Probotești și a doua la un punct obligat de trecere, la încrucișarea de drumuri de la intrarea în comuna Probotești, cu consemnul ca atunci când tancurile ajung la 500 m de obiectivul de distrugere, să le arunce în aer.
S-au auzit două mari explozii, tancurile rusești crezând că terenul este minat au rupt-o înapoi la fugă spre orașul Herța. Speculând această situație, unitățile armatei noastre au montat la marginea exterioară a comunei Probotești, spre Dorohoi, baricade de lemn groase, destul de înalte, completate cu arici de sârmă ghimpată spre a opri invazia trupelor rusești. Faptul că s-au construit aceste baricade și poate și de teama unor câmpuri de mine, trupele de tancuri rusești au renunțat la înaintarea spre Botoșani, limita de ocupație ce o aveau înscrisă pe harta lor și în acest mod hotarul existent și astăzi a rămas la limita exterioară a comunei Probotești, spre comuna Buhai și orașul Dorohoi”, este mărturia locotent-colonelului (r) Nicolae St. Dinu Măcelaru, în 1940 sublocotenent în Divizia 6 infanterie.
Zeci de militari îngropaţi într-un mormânt colectiv
Documentele militare de la acea vreme arată că Regimentul 16 Artilerie s-a instalat pe poziție de apărare la limita satului Probotești. De acolo au executat foc asupra coloanei sovietice. Realizând că nu mai pot înainta, rușii au început să monteze stâlpii de frontieră chiar în acel loc. Ca efect, satul Probotești a fost dezmembrat de noua graniță, iar refugiații au format satul Racovăț, salvând în acest fel Botoșaniul.
De altfel, în Probotești există un mormânt comun în care au fost înhumați cei 50 de militari români. În cimitirul din localitate a fost ridicată și o cruce monument, iar în fiecare an eroii martiri de la Probotești sunt omagiați de localnici pentru că au apărat cu arma în mâini nu doar patria, ci și limba, credința, istoria, călcate toate în picioare de cotropitorii sovietici. De altfel, satul Probotești a cunoscut o adevărată tragedie. Numărul locuitorilor acestui sat a scăzut de la 2.416 (în 1940), la doar 780 (în 1947). Din acest sat, 693 de persoane s-au refugiat în România, circa 130 dintre ei revenind în jumătatea de sat cunoscută acum sub numele de Racovăț în care erau atunci 30 de case.
În afară de persoanele refugiate, alți 283 de locuitori din Probotești au fost scoși din casele care au fost demolate din așa-zisa zonă de frontieră (800 m de la gardul de sârmă ghimpată). Din Probotești, 26 persoane au fost deportate în anii 1940-1941. 19 locuitori au fost trimiși la munci silnice în Karelia, 7 persoane au fost împușcate la graniță, 31 locuitori nu s-au întors din deportare, lagăre și închisori, 54 bărbați au murit pe front, 27 fete din sat au fost duse cu forța la minele de cărbuni din Donbas. iar 9 tineri au fost luați în armata de mercenari.
