Un bărbat a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost victima unui accident rutier care a avut loc miercuri dimineață, în județul Botoșani.
Un bărbat de 60 de ani, din comuna Mihai Eminescu, în timp ce se deplasa pe D.N. 29 B, dinspre Dorohoi înspre Botoșani, a accidentat un bărbat de 72 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile pe trecerea de pietoni.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, care au dus victima la spital. Acesta a fost diagnostcat cu o fractură de femur, fiind necesară internarea lui în spital. Potrivit poliţiştilor ajunşi la faţa locului conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Oamenii legii au deschis o anchetă pentur a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporala din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.