A fost unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului. În tinerețe a fost rob al lui Filimon, un creștin din orașul Colose. Onisim, greșindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde a fost întemnițat alături de Sfântul Apostol Pavel. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, și tot de la el, a primit Sfântul Botez. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credință, a mijlocit împăcarea între acesta și Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistola sa către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură.
Iată ce îi scrie Sfântul Apostol Pavel lui Filimon: „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, Pe acesta ţi l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea, primește-l. Eu voiam să-l țin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie. Căci poate pentru aceea a fost despărțit de tine câtva timp, ca veșnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, și după trup, și în Domnul (Filimon 10-17). În urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberându-l de robie.
Mai târziu, Onisim a fost numit episcop de Apostolii înșiși, primind scaunul episcopal al Efesului. În urma persecuțiilor din timpul domniei împăratului Traian, Onisim, a fost arestat și dus la Roma. Aici a fost întemnițat, şi, într-un sfârșit, ucis prin decapitare în anul 90.
Prin „lume” se înțelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioși, cei ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, gura vecinului și, de multe ori, gura și faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceștia, sau lumea, îți iartă orice ticăloșie ai face, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte și să te faci mai bun. Oamenii aceștia ai lumii au o ciudată rușine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, și se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase. „Lumea” e veacul viclean, placul oamenilor și slava deșartă. Gura lumii grăiește ale stăpânitorului ei de aceea avem poruncă: „Nu iubiți lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții, care nu sunt de la Tatăl”. Cine vrea să biruie această primă piedică în calea mântuirii, are la îndemână aceste trei: răbdarea, iertarea și rugăciunea. Cu arătarea răbdării suntem datori în primul rând pentru că, mai înainte de a veni la calea lui Dumnezeu sau la ostenelile mântuirii, făceam și noi ale lumii, umblând în fărădelegi și chinuind pe alții, și astfel ne-am băgat datori; deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu.
Preot Olivian SANDU
