CS Ardex Botoșani a câștigat sezonul în Campionatul Național de seniori Divizia B seria I, competiție organizată sub egida Federației Române de Tenis de Masă (FRTM), calificându-se la turneul final pentru promovarea în Divizia Națională A.
După ce în toamnă a terminat fără eșec turul de la Buzău, sportivii lui Doru Viorel Popescu și-au atins obiectivul în returul găzduit de „Centrul Olimpic” de la Bistrița care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, păstrându-și fotoliul de lider și calificându-se astfel în play-off-ul de promovare.
Chiar dacă în returul de la Bistrița au cedat două mecuri, lotul echipei botoșănene, format din jucătorii Vlad Albu, Cătălin Sumanaru, Cătălin Albu și Alexandru Aga și-au impus pe tot parcursul turneului jocul pragmatic, eficient și spectaculos, atingându-și obiectivul și aducând astfel județul nostru în fața unei performanțe unice în istoria ping-pong-ului botoșănean.
Doru Viorel Popescu: „Nu am cuvinte să descriu bucuria pe care o trăiesc!”
Președintele CS Ardex Botoșani, speră ca măcar acum, în ceasul al 12-lea, după ce i s-a „trântit” ușa în nas de către autoritățile locale și județene, care în acest an au trecut sportul la capitolul „și altele”, având cu totul și cu totul alte priorități, ca visul său de a pune Botoșaniul pe harta tenisului de masă botoșănean să nu fie năruit.
„Nu am cuvinte să descriu bucuria pe care o trăiesc în aceste momente. Am câștigat acest campionat cu multă muncă, dar și multe sacrificii pentru că în afara câtorva oameni de suflet, am fost lăsat singur în această luptă. Și credeți-mă, nu mi-a fost deloc ușor. Așa cum am și declarat anterior în Monitorul de Botoșani, singura publicație care ne-a sprijinit mediatic în toată această perioadă, vreau ca toată lumea să înțeleagă că nu vreau ceva personal pentru mine, nu vreau să am beneficii, foloase, să-mi bag bani în buzunar, Doamne ferește. Toate cheltuielile, absolut totul e la vedere! Tot ce vreau e să fiu sprinijt să facem la Botoșani ca acest club, născut din pasiunea mea pentru tenis, să ajungă în elită. Sper ca măcar acum, în ceasul al 12-lea să fim cu adevărat sprijiniți pentru a putea scrie istorie în ping-pong-ul botoșănean”, a declarat Doru Viorel Popescu.
În semifinale, penultimul hop în drumul spre Divizia Națională A, botoșănenii vor lupta cu CS TTT București, care s-a clasat pe locul 2 în seria IV Divizia B. Conform calendarului anunțat de FRTM, faza semifinalelor este programată în perioada 10-16 aprilie, urmând a se juca tur-retur. Pentru a elimina însă anumite costuri și obseala care implică această acțiune, Doru Viorel Popescu a declarat că intenționează să le propună adversarilor să joace la Botoșani cele două manșe în două zile succesive. O decizie în acest sens va fi luată însă în perioada următoare.
Celelalte serii ale Diviziei B au fost câștigate de CS Gloria 1918 Bistrița (seria II), CSM Constanța (seria III) și CSM Lugoj (seria IV).
Rezultatele meciurilor CS Ardex Botoșani în tur:
CS Ardex Botoșani – Spartak București 3-0
CS Ardex Botoșani – F.C Argeș Pitești 3-0
CS Ardex Botoșani – C.S.M Moinești 3-2
CS Ardex Botoșani – C.S. Armand Supuru de Jos 3-0
CS Ardex Botoșani – C.S.Ok Club București 3-1
CS Ardex Botoșani – TT Energy Brașov 3-0.
Rezultatele meciurilor CS Ardex Botoșani în retur:
CS Ardex Botoșani – F.C. Argeș Pitești 1-3
CS Ardex Botoșani – C.S.Ok Club București 3-0
CS Ardex Botoșani – Spartak București 3-1
CS Ardex Botoșani – C.S. Armand Supuru de Jos 3-1
CS Ardex Botoșani – TT Energy Brașov 1-3
CS Ardex Botoșani – C.S.M Moinești 3-0
Clasament final Divizia B Seria I
1 CS Ardex Botoșani – 22 pct. (+4)
2 C.S.M Moinești – 22 pct. (-4)
3 TT Energy Brașov – 20 pct.
4 Spartak București – 19 pct.
5 C.S. Armand Supuru de Jos – 17 pct.
6 F.C. Argeș Pitești – 14 pct.
7 C.S.Ok Club București – 13 pct.