Laszlo Balint, antrenorul principal al formației UTA, a declarat că nu va renunța la funcția de antrenor al echipei arădene chiar dacă va pierde duelul de sâmbătă cu FC Botoșani.
„Eu nu am venit aici ca să plec la primele semne de greutate și toate discuțiile pe care le-am avut împreună cu conducerea clubului au fost axate strict pe această direcție. Suntem încrezători în ceea ce putem să facem, suntem încrezători în faptul că putem să ne atingem obiectivul și trebuie să rămânem puternici și uniți până la final. Din punctul meu de vedere, în acest moment asta trebuie să fie principala direcție pe care să meargă clubul, de unitate și încredere în ceea ce putem face. Dacă ne destabilizăm noi și cedăm la semne de greutate evidente, de altfel, va fi foarte greu ca la sfârșitul sezonului să fim împăcați cu munca pe care o facem. Ok, antrenorul se schimbă mâine, dar nu e niciun alt antrenor în acest moment care să vină să garanteze. Dacă eu aș fi conștient că principala problemă este la Balint, mâine aș pleca. Credeți-mă, eu sunt primul care sunt în cea mai inconfortabilă situație. În primul rând, nu sunt deloc confortabil cu această serie de rezultate și în al doilea rând pentru că sufăr foarte mult pentru această echipă. Nu este cazul să deschidem discuția, nu este cazul să umblăm la sentimentalisme, dar eu de asta sunt aici. În primul rând pentru că am ales cu sufletul și de aceea vreau să duc această luptă la bun sfârșit cu conștiința împăcată. Adică să fac tot ceea ce depinde de mine ca să salvez echipa. Eu mă consider un antrenor care muncește și care la un moment dat va primi ceea ce merită. Eu consider că în viața asta fiecare primește la un moment dat ceea ce merită și eu chiar muncesc foarte mult și sper să vină și rezultatele cât mai curând, pentru că eu consider că acest grup de jucători merită mult mai mult decât poziția în clasament. Îi văd cum muncesc în fiecare zi, îi văd cum își doresc. Eu am venit aici mai mult cu sufletul și sunt dispus să-mi las ultimul strop de energie și dacă e ultimul lucru pe care îl fac, ca echipa asta să reușească”, a declarat Laszlo Balint în cadrul unei conferințe de presă.
Partida UTA – FC Botoșani va avea loc sâmbătă, 11 februarie, de la ora 14:30, duelul umând a fi în direct pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.