A trăit în secolul al III-lea şi era prieten cu preotul creștin Sapriciu. Diavolul a semănat ură între cei doi, încât nu doreau să se mai întâlnească. După un timp, Nichifor şi-a venit în fire şi a trimis câțiva prieteni la preotul Sapriciu să-l roage să-l ierte. Pentru că nu a primit iertarea, Nichifor a mers singur la el, şi căzând la picioarele lui, i-a spus: „Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul”. Sapriciu nu i-a acordat iertare, iar Nichifor a plecat de la dânsul rușinat.
Din cauza prigonirii împotriva creștinilor, Sapriciu a primit pedeapsa de a i se tăia capul. În acel timp a alergat Nichifor către Sapriciu să-şi ceară iertare. Prigonitorii i-au spus lui Nichifor: „Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuință îți este să te împaci cu cel ce va muri îndată?”
Însă, Sapriciu nu l-a iertat. De aceea, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu, şi îndată acesta s-a lepădat de El. Sapriciu a ales să nu fie ucis, făgăduind că va jertfi zeilor.
Văzând Sfântul Nichifor că Sapriciu s-a lepădat de Hristos, a început să strige către călăi: „Eu sunt creștin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat! Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui”. Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului şi toți se mirau că de bună voie se oferă morții, strigând: „Sunt creștin şi zeilor voștri nu mă închin şi nu voi jertfi”.
În urma acestei mărturisiri, Nichifor a fost tăiat pentru Hristos în locul lui Sapriciu.
În fiecare zi, hrănim trupul nostru și respirăm aer ca el să trăiască. Dar pentru suflet avem nevoie de Domnul și de harul Duhului Sfânt, fără de care sufletul moare. Așa cum soarele încălzește și învie florile câmpului și ele se întorc spre el, așa și sufletul care iubește pe Domnul este atras spre El și-și găsește fericirea în El, și în marea lui bucurie vrea ca în toți oamenii să fie aceeași fericire. Domnul ne-a făcut ca să locuim veșnic în cer împreună cu El în iubire.
Slavă Domnului și milostivirii Sale! El ne-a iubit atât de mult, încât ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care ne învață tot binele și ne dă puterea de a birui păcatul. După mulțimea milostivirii Sale, Domnul ne dă harul și noi trebuie să-l păstrăm cu tărie ca să nu-1 pierdem, fiindcă fără har omul e orb duhovnicește. Dar cine a cunoscut dulceața Duhului Sfânt, acela știe că ea întrece neasemănat toate și nu mai poate fi înrobit de nimic pe pământ. E înrobit numai de iubirea Domnului, își găsește odihna în Dumnezeu și se bucură și plânge pentru oameni, că n-au cunoscut toți pe Domnul și îi este milă de ei. (Sf Siluan Athonitul)
Preot Olivian SANDU
