A nins abundent în Moldova, iar echipele de deszăpezire ale Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, care coordonează activitatea și pe raza județului Botoșani, au fost solicitate la maximum în special în zona de munte și în sudul regiunii.
Potrivit reprezentanților DRDP Iași, pe fondul atenționării Cod galben de ninsori și viscol, începând de ieri dimineață și pe timpul nopții trecute, pe sectoarele afectate s-a acționat în permanență, cu un efectiv mediu de 255 de utilaje, care au răspândit peste 3.500 tone de material antiderapant.
În prezent, se circulă în condiții de iarnă în județele Suceava și Bacău, unde carosabilul se prezintă acoperit cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-2 cm (jud. Suceava – DN 17, 17A, 17B, 2E), respectiv cu zăpadă viscolită (jud. Bacău – DN 2, 15, 2G și jud. Vaslui). În rest, carosabilul este umed (Botoșani, Iași), cu unele sectoare de zăpadă frământată. În acest moment, pe rețeaua rutieră din administrarea DRDP Iași sunt în acţiune 160 de utilaje.
În aceste condiții, drumarii recomandă șoferilor să circule cu atenție.
Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:
☎️Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168
Dispecerat CNAIR:
021.9360
021.264.33.33
021.264.33.34
TELVERDE – 0800.809.360
dispecerat@andnet.ro