spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociţă Ana

Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociţă Ana

Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraică în limba greacă de 70 de înțelepți, din porunca lui Ptolemeu, regele Egiptului. Printre aceștia s-a numărat și Sfântul și Dreptul Simeon. În momentul în  care a ajuns la textul din Isaia 7,14: „Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu“, a înlocuit cuvântul „fecioară” cu „femeie”, gândind că nu este posibil ca o fecioară să nască. Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26). La 40 de zile de la nașterea lui Hristos, se împlinește făgăduința făcută de Dumnezeu, căci Sfântul și Dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, va lua în brațe pe Cel născut din Fecioară și va spune: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în  pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”. Această rugăciune „Acum slobozește”, este rostită de noi, la fiecare slujbă a Vecerniei, adică la începutul unei zile liturgice.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Dreptul și Sfântul Simeon a vestit și răstignirea lui Hristos, în momentul în care îi spune Fecioarei Maria că prin sufletul ei va trece sabie. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, s-a mutat cu pace la adânci bătrâneți, pentru că se scrie despre dânsul că a trăit 360 de ani.

 

Sfânta Prorociţă Ana era fata lui Fanuil, din neamul lui Așer. După ce a locuit cu bărbatul ei șapte ani, acela săvârșindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viața ei, zăbovind cu rugăciunea și cu postul. Ținând acest fel de viață în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la nașterea Sa în trup, de Preasfânta Lui Maică și de dreptul Iosif. Și mulțumind lui Dumnezeu, Ana a prorocit despre Dânsul, către toți cei ce se aflau în Templu (Luca 2, 38).

 

Sfântul Nicolae al Japoniei

 

Cu numele de botez Ivan Dimitrievich Kasatkin a dus Ortodoxia în Japonia în secolul al XIX-lea. În 1861, el a fost trimis de Biserica Ortodoxă Rusă la Hokkaido, ca preot al capelei consulatului rus. Cu toate că guvernarea shogunilor interzicea japonezilor convertirea la creștinism, destul de curând, câțiva vecini au început să viziteze frecvent capela. În aprilie 1868, trei dintre ei s-au convertit, aceștia fiind primii convertiți în Japonia.

În afară de câteva călătorii scurte, Sfântul Nicolae a rămas în Japonia chiar și în timpul războiului ruso-japonez (1904-1905) și a răspândit Ortodoxia în toată ţara, fiind hirotonit primul episcop al Bisericii Ortodoxe a Japoniei.

Datorită personalității deosebite a Sfântului Nicolae, cât și a harului pe care îl avea, la sfârșitul vieții sale, aproximativ 30.000 de japonezi se botezaseră și biserica era slujită de aproximativ 300 de preoți. Împreună cu Sfântul Nicolae au fost și doi călugări misionari basarabeni, Anatolie și Iacob Tihai.

Nicolae a fondat Catedrala din Tokyo, în districtul Kanda, și a petrecut peste jumătate de secol acolo; de aici numirea de Nikorai-Do dată de credincioșii Catedralei Învierii Domnului din Tokyo.

 

Preot Olivian SANDU

 

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
0.6 ° C
0.6 °
0.5 °
82 %
7.9kmh
84 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...