Primele date ale recensământului de anul trecut arată că judeţul Botoşani pierde tot mai mult contactul cu judeţele dezvoltate ale ţării, iar decalajele la capitole esenţiale se adâncesc.
Astfel, de astăzi au început să apară rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021) şi, pe lângă datele îngrijorătoare privind evoluţia demografică, judeţul stă foarte rău la ponderea celor cu studii superioare, dar şi la gradul de ocupare al populaţiei.
Potrivit datelor, județul nostru se află în coada topului naţional la nivelul studiilor, ponderea celor cu studii superioare fiind mai mică de 8%. Asta înseamnă că mai puţin de unul din 10 locuitori a terminat o facultate. Alături de Botoșani (7,9%) se află județele Vaslui (7,2%) și Călărași (7,4%). Datele provizorii ale recensământului mai arată o discrepanță mare între București (plus Ilfov), Cluj și Timiș, față de județele României (circa două treimi) în care media populației cu studii superioare este sub media națională, de 16%.
În București, spre exemplu, unul din trei rezidenți are studii superioare, iar pe lângă Botoşani, Vaslui şi Călăraşi, foarte slab la nivelul de instruire stau şi judeţele Giurgiu, Ialomița, Vrancea, Teleorman şi Suceava, în care abia unul din zece locuitori a terminat o facultate. La nivel naţional, numărul absolvenților de studii superioare din România a depășit 3 milioane, însă mai mult de un milion dintre ei sunt în București.
Din totalul de 19,05 milioane de români, populație rezidentă, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior.
Prea puţini oameni care muncesc
Judeţul Botoşani stă rău şi la procentul populației care este inactivă economic. Astfel, datele recensământului arată că, din punct de vedere al ratei de ocupare a populației, cel mai mare grad de ocupare îl au județul Ilfov (52,2%) și municipiul București (50,8%), în timp ce, la polul opus, sunt județele Vrancea (31,6%) și Mehedinți (32,9%), în care mai puțin de o treime dintre rezidenți au de lucru. La Botoșani, mai puţin de 35% din populație are un serviciu.
Corelația se face uneori (nu întotdeauna) și cu gradul de îmbătrânire al populației, pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezentând două cincimi (39,5%), iar elevii și studenții aproape o treime (32,0%) din cei peste 10,8 milioane de cetățeni români inactivi economic. Pe total, România mai are o populație activă de 8,18 milioane de persoane, din care 495 de mii își caută de lucru.