Sfântul Ioan Gură de Aur a fost izgonit de două ori din scaunul patriarhal, ca după un timp să fie rechemat în scaunul patriarhal. A treia și cea din urmă dată a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos și apoi la Pitius, unde a murit în anul 407. A fost îngropat în Comane.
În anul 434, unul dintre ucenicii săi, numit Proclu (434-447), ajungând Patriarh de Constantinopol, a cerut voie împăratului bizantin Teodosie să aducă în Constantinopol trupul Sfântului Ioan Gură de Aur. Abia în anul 438 creștinii au reușit să aducă trupul Sfântului Ioan Gură de Aur în capitala Imperiului Bizantin. Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost duse mai întâi în Biserica Sfântului Apostol Toma, iar după aceea la Biserica Sfânta Irina. A doua zi, dis de dimineață, Sfintele sale Moaște au fost duse în Biserica Sfinții Apostoli. În momentul în care au fost așezate în această din urmă biserică, din gura Sfântului Ioan s-au auzit cuvintele: „Pace tuturor”.
Racla cu Sfintele Moaște a fost îngropată în Sfântul Altar, lângă Moaștele Sfântului Grigorie Teologul.
După venirea cruciaților în Constantinopol, Moaștele Sfinților Ioan și Grigorie Teologul au fost duse în Veneția, iar apoi în Roma. Cinstitul său trup a fost așezat mai întâi într-un pridvor al unei Biserici medievale, închinată Sfântului Apostol Petru. Mai târziu, în data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate în Biserica cea mare a Sfântului Petru, fiind așezate într-o Capelă special amenajată pentru ele.
După 800 de ani, moaștele celor doi sfinți au ajuns să fie înapoiate Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan Paul al II lea a restituit Bisericii Constantinopolului, în data de 27 noiembrie 2004, Moaștele Sfinților Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Grigorie Teologul.
„Când omul se teme să nu întristeze pe Dumnezeu printr-un păcat oarecare, aceasta e prima iubire. Când cineva are mintea curată de gânduri, aceasta e a doua iubire, mai mare decât prima. A treia, mai mare încă, e atunci când cineva are în chip simțit harul în suflet, dar când cineva are harul Duhului Sfânt și în suflet și în trup, aceasta e iubirea desăvârșită; oasele celui ce păzește acest har vor fi sfinte moaște, ca acelea ale mucenicilor sau ale proroci-lor sau ale cuvioșilor și ale celorlalți mari sfinți.
Cine rămâne în această măsură, pe acela nu-1 mai înșeală iubirea fetelor, cu care se desfată toată lumea, căci dulceața iubirii dumnezeiești face sufletul să uite tot ce-i pământesc. Harul Sfântului Duh atrage sufletul să iubească pe Domnul deplin și în această plinătate a iubirii Domnului sufletul nu mai e atins de lume, deși trăiește pe pământ.
Suntem mândri cu mintea și de aceea nu putem sta în acest har și el se depărtează de suflet și atunci sufletul tânjește după el și îl caută din nou cu lacrimi, plânge și suspină, și strigă către Domnul” (Sf. Siluan Athonitul).
Preot Olivian SANDU
