Meteorologii au emis un cod galben de ceață pentru tot județul Botoșani. Acesta este valabil până la ora 12:00.
După aproape o săptămână cu avertizări de ceață venite una după alta și o săptămână cu temperaturi record, fenomenul meteo, care este acum mai prezent la noi decât în Anglia, s-a întors.
Pe drumurile din județul Botoșani, din această cauză, se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
În funcție de condițiile locale, acest fenomen meteorologic poate favoriza formarea ghețușului.
Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, adresăm conducătorilor auto recomandarea de a adapta viteza la condițiile de drum. Circulați prudent pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic!