Nici dacă m-ar fi picurat cineva cu lumânarea n-aș fi crezut în urmă cu niște ani că o să ajung să gândesc și să scriu în afara democrației. O democrație care s-a dovedit a fi pentru noi, românii, calea sigură către disoluție, către haos, către nimic, până la urmă. De altfel, privind așa, în stânga și în dreapta … globului am tras concluzia că dezvoltarea, existența unor popoare nu au avut și nu au nimic în comun cu democrația. Când spun asta, mă gândesc la hulpava Rusie, la Irak, la Siria, la Libia, țări care, organizate dictatorial, au reprezentat cumva bastioane ale stabilității cetățenești acolo unde astăzi se alege praful de civilizație. Sunt așadar popoare care, ținute cu capul în țărână de mii de ani, habar nu au cum să gestioneze și să utilizeze democrația cea atât de dorită de către oamenii normali. Fiecare individ o percepe după mintea sa, fapt care are urmări dintre cele mai neașteptate și mai nedorite. Într-o așa situație se află și România, țară care, de-a lungul și de-a latul istoriei, a fost mai mereu supusă și ținută la respect de către marile puteri. Ceea ce este cel mai grav în cazul țărișoarei noastre este faptul că aceste mari puteri au realizat că piciorul nostru de plai poate fi cel mai lesne cotonogit nu apăsându-l cu dictaturi costisitoare, ci administrându-i supradoze de democrație. Supradoze care nu au ca efect decât scoaterea la suprafață a gunoaielor, exact ca atunci când se umflă râul în luncă și duce în cârcă, deasupra-i, toate mizeriile. Ei bine, aceste mizerii, conștiente pe deplin că numai așa își pot atinge idealurile lor mărunte și meschine, nu au ca obiectiv decât menținerea umflată a apei de care vorbeam. Cum? Prin orice mijloace, mai ales oneroase și neortodoxe, care duc direct și sigur nația la sapă de lemn. În respectivul context, asistăm în aceste zile la o fobie austriacă, la o exacerbare dusă până la ridicol a urii față de străini, determinată firește de ratarea intrării în Schengen. S-a ajuns până acolo încât, după unii, ar trebui și Dunărea întoarsă de la Baziaș către Viena, uitându-se că în toată această ecuație, problema economică – cel mai des pusă pe tapet! – nu are soluțiile nici la Bruxelles, nici la Viena, nici la Moscova și nici la Washington! Nu, iubiților, soluția a fost, este și va fi la București, acolo unde cozile de topor românești și nu de altă etnie au semnat contra unor saci de bani contractele pe care azi le socotim a fi abuzuri ale austriecilor sau ale altora. Dintre toate acestea, cele mai vehiculate sunt legate de petrol și păduri. Nu austriecii le-au luat cu japca, ci politrucii noștri cei avizi de măriri și bogății care, pentru niște arginți, și-ar fi vândut și mama și tata, la pachet cu frații și surorile. Astfel, în cazul vânzării Petrom, se pare că regulile „tradiționale” românești întâlnite oriunde sunt bani publici, și anume 10 la sută din tranzacție în buzunarul factorilor politici decidenți și 90 la sută la bugetul statului, au fost încălcate în acest caz, unde procentele ar fi fost inversate. De altfel, acest mare furtișag a reprezentat subiectul unui vagon de hârtii, înscrisuri, poze și alte dovezi materiale pe care reprezentanții Serviciului Român de Informații l-au pus la dispoziția factorilor decidenți, fapt care demonstrează că sistemul mai are în rândurile sale și mulți patrioți. Efectul? Nul și neavenit, tranzacția s-a finalizat, conturile unora s-au burdușit, iar austriecii, cu actele în regulă, au început treaba. La fel s-a întâmplat și în cazul pădurilor: legal, cu hârtii acoperitoare, ne-am trezit că pădurea nu are copaci și copacii nu au pădure. Degeaba azi se încearcă de către unii, demagogic desigur, aruncarea pisicii tocmai până în Prater! Nu, nu austriecii sunt de vină, ci acei români pe care noi i-am ales să ne reprezinte democratic la orice tranzacție având ca obiect bunurile naționale. Cum s-ar spune, toți suntem cumva vinovați, dar vinovatul numărul unu este sistemul politic, forma de organizare pe care noi am ales-o ca variantă opozabilă dictaturii. S-a văzut limpede că schimbând-o cu democrația nu am făcut altceva decât că l-am schimbat pe dracul cu taică-său. Atâta vreme cât nimeni nu răspunde pentru nimic – că așa-i în democrația noastră originală! – țara asta va pleca pe bucățele în toate colțurile planetei. În aceste condiții, dați-mi voie să îmi doresc mult mai mult o dictatură în țara mea decât actuala supradoză letală de democrație!
