Lotul FC Botoșani revine astăzi din cantonamentul centralizat din Antalya, în care echipa s-a aflat de pe 5 ianuarie.
Jucătorii FC Botoșani susțin că acest stagiu a fost un real succes. În ciuda clasării sub așteptări, pe locul 13, elevii lui Flavius Stoican sunt încrezători că ascensiunea în clasament poate începe încă de la primul meci oficial din 2023, cel cu Universitatea Craiova și le cer fanilor sprijin la acest joc care va fi sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 20:00 pe „Municipal”.