Un botoșănean care s-a dezbrăcat vineri (n.r. – 13 ianuarie a.c.) pe o stradă intens circulată din orașul Sebeș (județul Alba), a fost amendat de polițiști cu 200 de lei. În vârstă de 32 de ani, bărbatul a apărut gol pușcă în zona unui supermarket, în imediata apropiere a podului de peste râul Sebeș.
Botoșăneanul purta doar o mască sanitară pe față, iar în picioare avea șosete și pantofi. Trecătorii care l-au observat au sunat la numărul de urgență 112, dar până la sosirea polițiștilor el s-a îmbrăcat. Cu toate acestea, pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu o amendă de 200 de lei.
Caz similar petrecut în urmă cu trei ani
Cazul vine la numai trei ani după un alt incident oarecum asemănător. Pe 11 ianuarie 2020, Cătălin R., pe atunci în vârstă de 29 de ani, a condus un VW din localitatea Săliștea până în perimetrul stației de carburanți Rompetrol Șibot (județul Alba), unde a efectuat mai multe întoarceri bruște, lovind o ladă frigorifică și peretele stației de carburanți pe o suprafață de aproximativ 2 m. Ulterior a revenit pe DN 7, unde a mai rulat aproximativ 100 m, după care a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar ulterior a coborât din autoturism, s-a dezbrăcat de la brâu în jos, expunându-și organele genitale și arătându-le persoanelor prezente.
Botoșănean reținut de polițiști
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și, având în vedere că botoșăneanul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, însă a refuzat. Acțiunea lui a condus la blocarea traficului pentru aproximativ 30-40 de minute, întrucât autoturismul său ocupa parte din banda de circulație, iar pe cealaltă bandă se afla botoșăneanul care se dădea în spectacol. De altfel, la un moment dat el a mers în fața mașinii sale, a dislocat plăcuța cu numărul de înmatriculare pe care și-a pus-o sub organele genitale și le arată spre persoanele din fața autoturismului.
Reținut pentru 24 e ore, el a fost eliberat după expirarea ordonanței de reținere. Când a fost audiat de polițiști, botoșăneanul a povestit că în ziua cu pricina a fost la Săliștea, la un unchi de-al soției sale, unde a consumat 2 litri de vin și 200-300 ml de țuică și a mâncat 1-2 felii de pizza. Doar că din acel moment nu și-a mai amintit nimic, nici momentul în care a plecat, nici drumul și nu-și poate explica acțiunea sa de a se dezbrăca în public.
Închisoare cu suspendare
În urma incidentului de atunci, el a fost trimis în judecată și condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare pentru refuzul de a se supune controlului alcoolscopic și ultraj contra bunelor moravuri. Tot atunci i s-a stabilit un termen de probațiune de doi ani, timp în care trebuia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Botoșani sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoșani.