O analiză publicată recentă arată că disparitățile teritoriale se adâncesc, iar Botoşaniul pierde tot mai mult contactul cu regiunile dezvoltate, care sunt practic „altă Românie”.
Direcția Politici și Strategie din Ministerul Dezvoltării a realizat un nou studiu privind disparitățile teritoriale, în fapt o actualizare cu cele mai recente date definitive (2020 sau 2019) ale INS și date BNR.
Studiul publicat recent de cursdeguvernare.ro confirmă continuarea dezvoltării asimetrice a teritoriului național, şi faptul că Botoşaniul rămâne în urmă la toate capitolele, iar disparitățile, nu doar cele teritoriale, ci și cele în context european, continuă să se adâncească.
Trendul nu se poate inversa cu investiții de tip PNDL sau Anghel Saligny, prezentate triumfător de diverse guverne, ci prin conceperea și aplicarea unor politici publice fundamentate pe realitate.
Codaşii ţării la PIB pe cap de locuitor
Potrivit studiului din cursdeguvernare.ro, realitățile din România actuală arată cam așa:
-valoarea medie națională a indicatorului este de 8.838,5 eur/cap;
-valorile minime se înregistrează în județele Vaslui (4.973 eur/cap), Botoșani (5.438 eur/cap), Călărași (5.654 eur/cap), Suceava (6.047 eur/cap) și Teleorman (6.062 eur/cap);
-valorile maxime se înregistrează în municipiul București (26.969 eur/cap) și în județele Cluj (14.333 -eur/cap), Timiș (13.419 eur/cap), Brașov (12.569 eur/cap), Constanța (12.566 eur/cap) și Ilfov (12.131eur/cap);
-față de anul precedent, partea superioară a ierarhiei se menține, cu excepția județului Ilfov, care pierde o poziție, în timp ce județul Brașov câștigă două locuri;
-per ansamblu, zonele cu valori scăzute ale PIB sunt sudul țării și Moldova.
Tragem toată ţara în jos
Din cauza decalajelor uriaşe între regiuni, precum cel dintre Botoşani şi Bucureşti sau Cluj, România este nominalizată la nivel european ca ţara cu cea mai profundă disparitate între regiunile cu cel mai mare și cel mai mic PIB per locuitor și PIB per persoană ocupată: România (raport de 3,6), Polonia și Slovacia (3,3), Ungaria (3,2), Irlanda (3,1) și Cehia (3,0),
În contrast, Finlanda și Portugalia au 1,5, respectiv Suedia și Austria 1,7, ţări în care se trăieşte aproape la fel de bine indiferent de regiune.
În ce privește productivitatea muncii pe oră lucrată, valorile regiunilor României se încadrează sub 50% din media UE-27, cu excepția regiunii București-Ilfov (58,6%).
Se investeşte de 14 ori mai puţin decât media naţională
Investițiile străine directe (ISD), care reprezintă una dintre principalele surse de dezvoltare ale unei economii, fiind complementare investițiilor publice și celor realizate de rezidenți din surse private, aduc alte date extrem de interesante, dar judeţul nostru este din nou codaş.
-valoarea medie națională a indicatorului este de 2.140 eur/cap;
-valorile minime se înregistrează în județele Gorj (8 eur/cap), Mehedinți (68 eur/cap), Vaslui (133 eur/cap), Botoșani (154 eur/cap, de 14 ori mai puţin decât media naţională) și Teleorman (250 eur/cap);
-valorile maxime se înregistrează în municipiul București (21.567 eur/cap) și în județele Ilfov (11.867 eur/cap), Timiș (5.817 eur/cap), Brașov (4.064 eur/cap), Sibiu (3.336 eur/cap) și Prahova (3.286 eur/cap);
-față de anul precedent, topul primelor zece județe se menține, cu excepția județului Alba, care înaintează de pe locul zece pe locul opt;
-per ansamblu, zonele cu valori scăzute ale ISD sunt sud-vestul și nord-estul țării
Avem cei mai puțini antreprenori
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt definite ca fiind acele întreprinderi care au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate.
Indicatorul, la care Botoşaniul este codaş absolut, este relevant pentru estimarea competitivității unui teritoriu prin prisma densității agenților economici, care pot să genereze locuri de muncă, să prelucreze resursele locale și să ofere servicii populației din respectivul teritoriu.
Date IMM per capita:
-valoarea medie națională a indicatorului este de 26,5‰;
-valorile minime se înregistrează în județele Botoșani (12,1‰), Mehedinți (14,9‰), Vaslui (15,2‰) și Teleorman (16,5‰);
-valorile maxime se înregistrează în municipiul București (62,9‰) și în județele Ilfov (54,6‰), Cluj (49,3‰), Brașov (38,7‰), Timiș (37,2‰) și Bihor (35,3‰);
-în ultimii zece ani, primele zece județe cu valori mari ale indicatorului s-au menținut constante;
Chiar dacă Botoşaniul nu figurează printre cele pentru care s-au oferit date exacte la rata de ocupare a resurselor de muncă, adică procentul dintre populația ocupată civilă și resursele de muncă, sau abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii, judeţul nostru figurează totuşi pe hărţile aferente acestor indicatori tot printre judeţele care stau foarte rău.