În fiecare zi, polițiștii botoșăneni înregistrează tot felul de evenimente petrecute în județ. Câteva dintre acestea sunt mediatizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.
Sărbătorile de iarnă au trecut, dar petrecăreții au rămas
Doi șoferi vor fi anchetați penal după ce au fost surprinși la volan sub influența băuturilor alcoolice. Ambele cazuri au fost înregistrate luni, pe 9 ianuarie 2023, în două localități diferite. Primul șofer turmentat a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 9 Vlăsinești, care au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 18 din comuna Ungureni, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comună.
Întrucât bărbatul mirosea a băuturi alcoolice, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, iar rezultatul a indicat o îmbibație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.
La scurt timp, și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Curtești. Și acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi au fost duși la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar la final polițiștii le-au întocmit câte un dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate.
Plimbare penală pe patru roți
Nu s-a abținut de la șofat, iar acum a dat de bucluc. Este cazul unui bărbat de 56 de ani, din comuna Curtești, care a plecat luni (n.. – 9 ianuarie 2023) la drum cu mașina, iar în comuna Ungureni a fost oprit pentru control de polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 9 Vlăsinești.
Verificările făcute de agenții rutieri au scos la iveală că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme. Așa se face că bărbatul a fost dat jos de la volan și a fost acuzat de conducere fără permis. Polițiștii continuă cercetările, urmând ca în funcție de rezultatele investigațiilor să fie dispuse măsuri legale.
Bătăuși răcoriți în arestul poliției
Au crezut că au învins, dar s-au păcălit amarnic. În loc de lauri, au primit cătușe. Protagoniștii au fost patru tineri din comuna Hilișeu Horia, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, care au fost reținuți pentru 24 de ore, în cursul zilei de luni, de către polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla. Și nu oricum, ci după ce polițiștii le-au scotocit și locuințele în urma unor percheziții domiciliare.
Măsurile au fost dispuse în urma unei achete care a arătat că suspecții ar fi agresat trei persoane, în seara zilei de 30 decembrie 2022. Polițiștii au reușit să-i identifice, iar pe 6 ianuarie au descins la domiciliilor lor, prilej cu care au fost identificare și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Tinerii au fost acuzați de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, iar la final au fost introduși pentru o zi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.