Treaba făcută de mântuială, contractele cu dedicație și lipsa specialiștilor ajung să ne coste. Și o să ne tot coste; e genul de situație la care întrebarea de bază nu e „dacă se va întâmpla?” ci „când?”. Consecințele proastei administrări și organizări se lasă doar așteptate, nu pot fi evitate. Din păcate, în România autoritățile nu lucrează în direcția corijării, ci a remedierii pe hârtie. Dacă e bine pe hârtie, atunci ce mai contează? Contează… Caracatița incompetenței și corupției și-a întins tentaculele peste tot, astfel că șansele să ne revenim tind spre zero.
Când s-a aflat că dejecțiile din canalizarea orașului Bucecea sunt deversate în Siret fără a fi epurate, autoritățile au susținut că, de fapt, totul e în regulă, ba chiar apa devenise mai bună. La fel s-a întâmplat și atunci când în zona Darabani dejecțiile erau deversate în Podriga. Nu, domnilor, nu e ce credeți voi, e altceva… Pute a rahat de-ți pică părul din nas? E aer cu vitamine, ce știți voi? La depozitul de gunoi de la Stăuceni problemele nu se mai termină de ani de zile. Autoritățile ridică din umeri și spun că e în regulă. Aleșii speră ca nenorocirea adevărată să se întâmple în mandatul altora.
A căzut podul de la Luțca? Cei de la Consiliul Județean Neamț au găsit vinovatul înaintea DNA. Ce mai contează că lucrările de reabilitare au fost greșite din start? Deși două expertize serioase recomandau reconstrucția podului din temelii, renovarea s-a făcut adăugând tone de asfalt pe o structură extrem de șubredă. Cei implicați în dedesubturi încercau să ne bage în ochi partea plină a paharului gol: bine că nu a murit nimeni.
Din păcate, când vine vorba de tragedii datorită infrastructurii proaste, acestea nu pot fi evitate. În cele din urmă se întâmplă, nu există altă variantă. Și s-a întâmplat la Pasajul Băneasa, recent renovat. Un autocar cu turiști din Grecia a lovit limitatorul de înălțime și de aici s-a ajuns la o adevărată tragedie. Asta pentru că, în sfârșit, au construit și românii ceva de calitate. Cu ghilimelele de rigoare.
În 1992, la Marsilia, am avut parte de un incident asemănător. Șoferii au găsit un moment potrivit să se certe și cel de la volan nu a văzut limitatorul. Parbrizul s-a făcut grăunțe, dar nu a căzut. Când au aflat de incident gazdele din Franța au pufnit în râs. Cum așa? N-ați mai vizitat până acum o țară civilizată? Răspuns preferat? Nu…
Ce vreau să subliniez e faptul că limitatoarele de înălțime pentru autovehicule trebuie să fluidizeze circulația, nu au rolul de capcane menite să pedepsească abaterile. Ori, la Pasajul Unirii, tocmai asta s-a întâmplat. Limitatorul, construit iresponsabil, s-a transformat într-o cursă mortală. Autoritățile încearcă să ne liniștească cu deja clasicul „bine că nu a fost mai rău” și caută să scape de răspundere. Deja vor să afle cum anume și-a setat GPS-ul șoferul grec, dacă a dormit, dacă a fost la baie și multe altele. Indiferent de păcatele șoferului, vina e a celor care au construit limitatorul așa cum i-a dus capul. În condiții normale, un astfel de limitator te lasă fără parbriz, poate nici măcar atât. La noi nu, s-a prăbușit prinzând autocarul ca într-o menghină. Și nu trebuie ignorat nici modul în care sunt dispuse în România marcajele și indicatoarele rutiere. Parcă au fost făcute să încurce, nu să ajute. Sensuri giratorii la margine de drum, marcaje rutiere și semne de circulație care se contrazic flagrant și multe altele. În cazul de față avocatul șoferului invocă lipsa liniei albe continue, care ar fi interzis schimbarea benzii de rulare. Treabă românească? Puțin spus.
Fiind vorba de turiști străini mușamalizarea a devenit mult mai dificilă și în final se vor plăti daune de milioane, dar adevărații vinovați nu vor suporta cine știe ce consecințe. Se va găsi vreun Dorel pe post de țap ispășitor, iar viața își va continua cursul firesc. Din păcate, firescul visat de politicienii mioritici nu presupune responsabilitate și implicare, ci doar afaceri pe banul public. Vinovați există, dar cine are curajul să-i deranjeze?
