Orice an începe cu planuri și se sfârșește cu bilanțuri. Cât din ceea ce ne-am propus am realizat. Sau nu am realizat. Însă, atunci când vine vorba despre politicieni, bilanțurile – că fac mai multe – nu pot fi decât pozitive. La nivel personal le merge foarte bine; nici nu se poate altfel. Și-au tras legi cu dedicație, investițiile, câte se mai fac în țara asta, sunt căpușate într-o veselie, astfel încât rezultatul final e de toată jena. Să ne gândim doar la drumul spre Iași. Ani întregi a arătat de parcă a fost circulat cu tancurile sau chiar bombardat, devenind subiectul unor glume de nivel național. Reabilitarea a fost anunțată cu mare fast și se părea că lucrurile au intrat măcar în parte pe făgașul normal. N-a fost să fie; au apărut probleme grave înainte să se facă recepția. Și pentru că trăim în România e cumva firesc ca treaba să fie rezolvată românește, adică din pix și vina pasată către alții.
Deși pentru majoritatea românilor bilanțul arată mai rău decât s-au așteptat vreodată, politicienii ne asigură că, de fapt, totul a fost bine. E drept, putea să fie mai rău, dar intervenția lor decisă și responsabilă a dus nu doar la evitarea dezastrului, ci și la un progres pe care refuzăm să-l vedem din cauza celor de la USR. Norocul useliștilor că au pe cine da vina. Și mai e și război la vecini…
Dar politicienii au motive să se laude. Au tipărit milioane de tichete sociale pentru pensionarii cu venituri mici. Cinci sutare la două luni, ca să pară ajutorul mult mai mare decât în realitate. Iar realitatea a demonstrat că în multe dintre magazinele în care pot fi utilizate aceste tichete prețul produselor de bază e mult mai mare decât în alte locații. Un ajutor perfect românesc. Urmează să apară și cardurile de energie care îi vor ajuta pe românii vulnerabili cu o mie patru sute de lei. O mie patru sute pe an, dar nu se vorbește despre suma lunară, deoarece totalul arată mare de tot. În învățământ a crescut numărul de burse, însă nu cere nimeni performanță sau măcar disciplină, ci doar frecvență la ore. Cam puține pretenții, dar aleșii vor să ajute.
Da, guvernanții au cu ce să se laude. Ne ajută, ne dau, ne fac. Și se laudă că milioane și milioane de români beneficiază de sprijin de la stat. Practic, sub o formă sau alta, cu toții beneficiem de pomana statului; cum altfel s-ar traduce plafonarea prețurilor la energie electrică? Beneficiază tot românul de plafonare pentru un anume consum, dar câți conștientizează că ceea ce statul ne prezintă drept pomană e plătit tot din banul nostru. Din cauza asta avem cel mai aberant nivel de impozitare din toată Europa și nici măcar nu s-a atins culmea răului; anul ce stă să vină începe cu creșteri de impozite și taxe. Creșterea salariului minim fără subvenție de la stat e doar un pretext pentru noua etapă de siluire fiscală.
Și, în aceste condiții, statul are pretenția că ne ajută pe toți. Aleșii se laudă că ajută milioane de români, deși nu asta au promis atunci când au cerut să fie votați. Vorbeau de prosperitate, de venituri adevărate pentru toată lumea, nici pomeneală despre o nație de asistați social. Din păcate, în așa ceva ne-au transformat. Românii susțin din banii lor sistemul de sănătate și pe cel de învățământ, dar guvernanții le bagă în cap că sunt ajutați, că fără mila statului s-ar alege praful de toți. Și, culmea, încă le merge. Lor le merge foarte bine, nouă ne merge prost. Câți se pot lăuda cu bilanț pozitiv pe anul ce stă să se încheie? Cei mai mulți contabilizează daune și au ajuns să creadă că statul îi ajută, deși tocmai statul este cel care i-a adus în situația asta.
Iar aleșilor le convine situația, le convine de minune. De asta se străduiesc să ne transforme într-o populație care, sub o formă sau alta, trebuie să aducă mulțumire statului pentru grija nemărginită. Sună cunoscut? Senzație de deja-vu? Cei care au prins vremurile Ceaușescului încă mai știu versuri din odele de pupat în dos conducătorul iubit. Doar prin grija geniului de la Scornicești o duceam minunat.