Potrivit relatărilor biblice și Sfintei Tradiții, Irod a fost foarte supărat la aflarea veştii că în regatul său se va naște un împărat căruia i se vor închina toate popoarele. Astfel, Irod a poruncit celor trei magi să-l anunțe unde se află Hristos, Împăratul Care S-a născut: „Şi trimițându-i la Betleem, le-a zis: Mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veți afla, vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui” (Mt. 2, 8)
Mergând cei trei magi în Betleem să se închine lui Hristos, nu s-au mai întors la Ierusalim ca să-l anunțe pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc. La porunca îngerului, aceștia s-au întors în ţara lor urmând altă cale. Văzând că a fost înșelat de magi, Irod s-a mâniat și a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească, din tot Betleemul Iudeii și din împrejurimi, gândind că astfel va ucide pe noul împărat. S-a împlinit astfel prorocia: „Glas se aude în Rama, bocet și plângere amară. Rahila își plânge copiii” (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18). Irod credea că dacă îi va ucide pe toți pruncii, îl va ucide și pe Împăratul Hristos, ignorând însă că Împărăția Mântuitorului nu este din lumea aceasta.
Crima aceasta fără seamăn s-a petrecut la un an după Nașterea Mântuitorului, când Irod căuta Pruncul ca o fiară sălbatică, ca să îl ucidă. Prin voia lui Dumnezeu, familia sfântă și Pruncul Iisus s-au refugiat în Egipt și astfel a scăpat de mânia împăratului.
Tot în această vreme, la porunca lui Irod, Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, pentru că nu l-a dat pe fiul la moarte, a fost ucis de către soldați în Templul din Ierusalim. După moartea acestuia, Irod a pus la cale omorârea bătrânilor lui Israel, cei pe care îi întrebase despre Prunc, și care îi spuseseră că are să se nască în Betleemul Iudeii. Tot atunci au fost uciși: Hircan, Marele Preot, și cei șaptezeci de bătrâni ai Sinedriului.
A te ridica din nou
Un duhovnic trebuia odată să ţină o predică într-un penitenciar. Zile întregi căută cum și despre ce să le vorbească pușcăriașilor pentru a le mișca inimile. În sfârșit, sosi ziua și, cum intră în sală, care era foarte friguroasă, observă feţe ironice. În timp ce urcă la amvon, rosti o rugăciune către Duhul Sfânt. La penultima treaptă, preotul se împiedică și se rostogoli. Auditoriul izbucni în hohote de râs. Pe moment, preotul simți o mare durere și rușine. Totuși sări deodată în picioare și, șchiopătând, urcă vioi treptele. Adresându-se celor din fața sa, le spuse cu zâmbetul pe buze: „Prietenilor, tocmai pentru asta am venit la voi. Voiam să vă arăt că putem să ne ridicăm (din păcat) atunci când cădem!”.
-Preot Olivian SANDU
