luni, aprilie 7, 2025
AcasăSportScandal de la arbitraj

Scandal de la arbitraj

Edi Iordănescu, antrenorul principal al formaţiei Astra Giurgiu, a acuzat în termeni duri arbitrajul piteşteanului Cătălin Popa la meciul pierdut de echipa sa pe teren propriu cu FC Voluntari, scor 2-3, meci disputat în runda a XV-a a Ligii I.

Iordănescu jr a spus că maniera lui Popa a fost una „şmecherească” şi a lăsat să se înţeleagă că ar fi un complot împotriva formaţiei pe care o pregăteşte, mulţi fiind deranjaţi de parcursul pe care Astra Giurgiu are în acest campionat. „După experienţa din Bulgaria, mi-am dorit să fiu mai echilibrat în comentarii, în comportament. Dar sunt lucruri care mă supără foarte tare. N-am vrut să creez alibiuri pentru jucători, dar mă deranjează. Noi suntem printre singurele echipe care n-a primit niciun penalty. Am pierdut printr-un penalty în faţa unei echipe care a ajuns de două ori la poartă. A fost o manieră şmecherească. S-au strâns multe greşeli împotriva noastră. Probabil că mulţi nu anticipau acest parcurs bun al nostru. Poate că nu facem destulă audienţă… E senzaţia mea că nu avem locul acolo în primele şase”, a declarat Iordănescu la Telekom Sport.

Autorul golului doi al Astrei în acest meci, Alex Ioniţă a fost mult mai echilibrat în declaraţii, preferând să se abţină de la comentariile legate vis-á-vis de arbitraj.

„Nu ştiu sigur dacă a fost penalty… Cred că ar trebui să fim mai atenţi în apărare, pentru că în atac n-am stat rău. Adversarii ne iau în serios, am reuşit să construim o echipă competitivă în timp foarte scurt”, a afirmat Ioniţă.

De partea cealaltă, Claudiu Niculescu, antrenor FC Voluntari, s-a rezumat să comenteze doar evoluţia echipei sale. „Am jucat în faţa unei echipe cu un parcurs extrem de constant până acum. Ştiam ce meci ne aşteaptă. Ne-a ieşit până la urmă. A fost un meci spectaculos. Nu mi-a plăcut că am făcut multe greşeli în defensivă şi am permis Astrei să ne marcheze două goluri. Totuşi, am avut puterea de caracter să revenim şi să câştigăm. Sunt trei puncte care contează în economia clasamentului. Dar trebuie să uităm de acest meci”, a spus tehnicianul ilfovenilor, care deja se gândeşte la meciul din Cupa României şi din etapa următoare: „Ne aşteaptă un meci dificil la Sibiu în Cupa României. Vreau să ne apărăm blazonul pentru că suntem câştigătoarea trofeului. În plus, le transmit băieţilor încă de pe acum: această victorie nu are nicio valoare dacă nu reuşim să o legăm cu o victorie viitoare cu Juventus Bucureşti”.

Claudiu Niculescu este convins că va fi foarte greu ca echipa sa să ajungă în play-off, dar spune că va lupta pentru acest obiectiv. „Nu trebuie să ne gândim departe, ci doar la prezent. Doar la iarnă vom putea spune cu exactitate la ce nivel suntem şi ce obiectiv vom avea”, a conchis Niculescu.

În urma înfrângerii cu FC Voluntari, Astra Giurgiu a rămas cu 24 de puncte şi nu va părăsi locurile de play-off la sfârşitul acestei etape.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...