spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTIstorii vechi din Botoșani – comuna Lunca (satul Stroești)

Istorii vechi din Botoșani – comuna Lunca (satul Stroești)

Cu prilejul Catagrafiei întocmite de autoritățile rusești de ocupație la 1772-1773 și 1774, Stroeștii sunt menționați la ocolul Jijiei de la ținutul Hârlău. . La rufeturi (breslași), sunt evidențiați 23 de locuitori scutiți de plata birului. Printre aceștia, cei opt scutelnici ai mănăstirii Sf. Sava, preotul și cei 14 țigani, între care se aflau și patru juzi ai lor, un scripcar, un cojocar și un morar. Existau 95 de case, adică de capi de familie, dintre care un popă, popa Andrei, opt scutelnici ai mănăstirii, 14 țigani, restul de 72 de capi de familie fiind poștași. Satul fiind așezat pe drumul pe care circulau oamenii domnești (curieri, ștafetari, olăcari), locuitorii suportau o contribuție numită „poștărit”, fiind obligați să asigure cai odihniți, aprovizionare și găzduire acestor oameni ai domniei. La 1803, satul avea același statut administrativ ca în 1774, 49 de locuitori birnici plătind un cifert de 270 de lei. Erau și 12 scutelnici, ai spătarului Iordachi Luchi. În 1816, Stroeștii mănăstirii Sf. Sava se contopiseră cu satul Bîznoasa („Stroieștii, ce le zic și Bîznoasa”), fiind tot la ocolul Jijiei, ținutul Hârlău. 92 de locuitori birnici plăteau un cifert de 250 lei, erau și șase scutelnici ai moșiei. Se mai aflau acolo 81 de „panțiri isprăvnicești”, mercenari localnici aflați în slujba Isprăvniciei. În 1902, satul Stroești apărea ca parte a comunei Zlătunoaia, în plasa Miletin de la județul Botoșani. Se menționa că în vechime satul s-a mai numit și Panțîri. Avea o suprafață de 471 ha, cu o populație de 166 familii, totalizând 693 de suflete. Satul avea o biserică, la care slujeau un preot și doi cântăreți, existând și două cârciumi. Locuitorii aveau 300 de boi și vaci, 24 de cai, 640 de oi și 70 de porci. Între timp, urmare a reformei rurale a lui Cuza, moșia satului fusese expropriată de la Mănăstirea Sf. Sava de la Ierusalim, pământurile ajungând în proprietatea fostului domn Mihail Sturdza și fiind folosite pentru împroprietărirea țăranilor. La începutul lui 1907, țăranii din Stroești, aflați pe domeniile prințului Dimitrie Sturdza, arendate fraților Fischer, se jeluiau prefectului de Botoșani despre nelegiuirile și abuzurile acestor arendași, amenințând că „până acum am răbdat mult, dar acum nu mai putem răbda că ne-a ajuns cuțitul la os”. După al doilea război mondial, instaurarea regimului comunist și declanșarea procesului de colectivizare a agriculturii a făcut ca atât la Zlătunoaia, cât și la Stroești, să fie înființate GAC-uri, între 1961-1962.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Prof. Dr. Daniel Botezatu

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...