Fostul inspector școlar Cătălina Hodan, trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani după ce a încasat o sumă de bani în baza unor falsuri, a fost condamnată definitiv la 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sentința definitivă a fost pronunțată miercuri, pe 21 decembrie a.c., după ce Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul formulat de fostul inspector. Prin urmare, ea nu va ajunge în pușcărie, dar va fi supusă la un termen de supraveghere de doi ani, timp în care va trebui să respecte mai multe măsuri și obligații stabilite de judecători.
Bani încasaţi de Cătălina Hodan pe spatele unui copil bolnav
Fost inspector școlar pentru învăţământul special, Cătălina Hodan a fost trimisă în boxa acuzaţilor în iunie 2019, după ce a falsificat o serie de registre pentru a încasa bani pe nemuncite. Faptele au ieşit la iveală în toamna anului 2018, când Liliana Chisăliţă, mama unei copile cu deficienţe, a mers la unitatea de învăţământ pentru a viza carnetul de elev al fiicei sale. Atunci a descoperit că timp de aproape trei ani, în perioada 2015 – 2017, Cătălina Hodan s-a folosit de fiica ei pentru a încasa banii pentru şedinţele de logopedie la domiciliu, deşi fetiţa nu mai beneficiase de aşa ceva.
Ba mai mult, fetița fusese internată în spital, iar în această perioadă fostul inspector școlar decontase ore de logopedie. Femeia a făcut o sesizare la conducerea şcolii, după care a formulat şi o plângere penală. Asta după ce Cătălina Hodan semnase în fals, pe fişele de evaluare, și în locul părinților fetei. În urma sesizării, conducerea Liceului „Sfântul Stelian” a dispus o anchetă internă, care a confirmat aspectele sesizate, iar comisia de disciplină a dispus sancţionarea Cătălinei Hodan şi recuperarea prejudiciului.
Demascată, Hodan şi-a dat demisia din funcţia de inspector, dar a revenit la catedră ca profesor. Mai mult, în urma anchetei penale Hodan a fost trimisă în judecată.
Acord de mediere încheiat cu şcoala
Iniţial, fostul inspector şcolar a respins acuzaţiile şi a contestat în instanţă sancţiunea disciplinară. Ulterior, ea a recunoscut că a făcut doar 50% din orele decontate, iar în momentul în care a fost trimisă în judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a cerut să fie judecată în formulă simplificată pentru a beneficia de reducerea pedepselor. Ulterior, ea a încheiat acordul de mediere cu unitatea de învățământ și a achitat integral prejudiciul de 8.244 lei cauzat unității de învățământ.
În urma unui prim proces, Cătălina Hodan a fost găsită vinovată de Judecătoria Botoşani pentru ambele infracţiuni şi condamnată la o pedeapsă rezultantă de un an şi două luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. A urmat apelul și atunci s-a descoperit acordul de mediere încheiat cu școala. De altfel, acesta a fost și unul dintre motivele pentru care Curtea de Apel a desființat sentința dispusă inițial de Judecătoria Botoșani și a decis restituirea dosarului spre rejudecare.
Acordul de mediere încheiat cu cei din conducerea Liceului „Sântul Stelian” a scăpat-o practic de acuzațiile de înșelăciune. Așa se face că la rejudecarea cazului magistrații Judecătoriei Botoșani au condamnat-o la 6 luni de închisoare cu suspendare doar pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Asta pentru că în ceea ce privește acuzația de înșelăciune, instanța a dispus încetarea procesului penal.
Ce trebuie să facă Cătălina Hodan pentru a scăpa de închisoare
Potrivit sentinței, Cătălina Hodan va trebui să respecte, timp de doi ani, mai multe măsuri de supraveghere. Ea va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de consilier, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Totodată, ea va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate și va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria municipiului Botoșani sau la Serviciul Public Local de Asistenţă Socială, pe o perioadă de 60 de zile.