Cercetările arheologice din perimetrul comunei au scos la iveală urme vechi de locuire, începând de la eneoliticul dezvoltat și până în perioada medievală târzie. Cea mai veche atestare documentară a unui sat din comună este cea a Stroeștilor. La 5 martie 1438, Ilie și Ștefan voievozi îi dau paniei Neaga, soția panului Giurgiu Piatră, „un sat pe Sitna, anume satul lui Diiacul, mai sus de Stroe”. Cu acest prilej este menționat Stroe, proprietarul dintâi al satului, care va și da numele așezării. Considerăm că satul exista și în timpul lui Alexandru cel Bun, care la 15 iunie 1431 îi întărea lui Cupcici vornic Diiacăuții, amândouă cuturile. Următoarea mențiune este din 18 aprilie 1576, când Petru Șchiopul Voievod, cunoscut ca fiind cel care inaugurează practica dăruirii satelor din ocoalele târgurilor, miluiește mănăstirea Sf. Sava, de la Ierusalim, cu satul Stroiești pe Sitna și cu mori în Sitna, „fost drept domnesc ascultător de Șipote”, „cu tot venitul și cu ilișul și cu lucrul și cu desetina pentru albine și cu gorștina pentru oi și pentru porci. Numai birul împărătesc să aibă a-l da”. Petru Șchiopul va reînnoi, în două rânduri, dania sa și scutirile anterioare, în a treia, respectiv a patra sa domnie în Țara Moldovei, la 19 iulie 1578, respectiv 2 mai 1589. Dania și privilegiile vor fi reînnoite mănăstirii de către domnii ce vor urma: Constantin Movilă, la 1 iulie 1608 (este amintit și un uric de mărturie de la răposatul tată al domnului, Ieremia Movilă), Gașpar Graziani, la 25 iunie 1619, Miron Barnovschi Movilă, la 20 aprilie 1626 și Constantin Mavrocordat, la 30 noiembrie 1741. Un document interesant este cel din intervalul <1609-1611> aprilie 16, prin care Isac Balica hatman scrie slujitorilor domnești să-i lase în pace pe țiganii mănăstirii Sf. Sava de la Stroești, „anume Radul și Moș cu femeia și copiii […] pentru că sunt drepții lor robi țigani”. La 18 decembrie 1616, Maria – fiica răposatului domn Petru Șchiopul – dă mănăstirii Sf. Sava „o seliște ce iaste într-un hotar și alături cu satul Stroeștii, anume Cudreavenții” (Cudreavenții sunt un toponim slav, Codrovița, adică aflat sub codru. Este numele vechi al satului Lunca). La 11 aprilie 1619, domnul Gaspar Graziani dă carte egumenului de la Sf. Sava să-i strângă pe vecinii fugiți de pe moșie, „veri s-ar fi cu fămei, veri holteiu. Un document ulterior, din 3 noiembrie 1623, de la Radu Mihnea Voievod, arată că fuseseră identificați mai mulți asemenea fugari de pe moșia mănăstirii, cu toții holtei, dând voie călugărilor „să aibă ei a-i aduce pre dânșii, pre toți, de grumazi, în satul sventie monastir<i>” Alte dăți, documentele menționează martori din Stroești, cum este cazul unui anume popa Toader (pe la 1635, acesta era printre martorii la o vânzare a unei ocini din satul Piciorogani) sau al unui diacon, despre care aflăm, din alt document, că îl chema Vasile.
Prof. Dr. Daniel Botezatu