Împodobirea bradului de Crăciun este unul dintre cele mai frumoase momente, doar că reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că există și unele pericole.
Astfel, pentru a vă bucura de această tradiție, pompierii reamintesc faptul că lemnul de brad este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și mai repede. Același pericol există și în cazul brazilor artificiali, care sunt confecționați din materiale plastice și pot lua foc la fel de ușor.
Pentru a evita producerea unui incendiu în locuință, pompierii au venit cu o serie de sfaturi:
– nu aprindeţi artificii sau lumânări în brad. Indiferent că este natural sau artificial, bradul se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;
– nu utilizaţi instalaţii / decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii!;
– nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură (sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire) sau a unor materiale combustibile (perdele, draperii, feţe de masă etc.);
– nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate a căror putere însumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră;
– nu folosiți lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea bradului sau a materialelor combustibile sau inflamabile;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu petarde, artificii sau alte tipuri de pocnitori artizanale. Explicaţi-le riscurile la care se expun şi consecințele pe care le pot avea acțiunile acestora.
„Bradul de Crăciun, instalat în casă şi împodobit cu accesorii tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut! Dacă se produce un astfel de eveniment, întrerupeți energia electrică, acoperiţi bradul cu o pătură udă pentru a stinge focul şi sunaţi la 112!”, au transmis reprezentanții ISU.